Acesta nu este un obscur pictor japonez,
…aceasta este o obscură madam pictoriţă din anglia anilor 45, în schimb pentru ea pânza asta era una veselă, iar…
PICTURE MISSING
…în bucureşti metroul vine la timp, dar timpul are întârziere tot timpul.
Sau altfel, lucrurile sunt exact ceea ce par a fi. Cum ar fi, de exemplu, que pe amândoi pictorilă îi chema Joan.
first, the ariciul>
second, everybody knows, including the old Leonard Cohen, NICE PEOPLE TAKE DRUGS
iar în rândul 3 şade relaxat un poiem pre care de altfel nu l.aş fi remarcat, însă ultimele doo versuri are quite…nice. Nice and bifurcation, words of the week.
Vagrant
Who is tapping on my study window
At this late hour tonight
Disturbing the calm yellow pool
Of light on the unfinished page?
If only it were the fingers
Of one who will never come home.
Draw back the curtain
And look your loneliness in the eyes :
Wind is thrashing on the glass
The scarlet hips of a rose.
(Richard Murphy)
The quote goes, “How happy is the blameless vestal’s lot? / The world forgetting, by the world forgot./ Eternal sunshine of the spotless mind. / Each prayer accepted and each wish resigned.….Really very educated. I mean, she’s smart, I think, but not educated. I couldn’t really talk to her about books, you know? She’s more of a magazine-reading girl. Her vocabulary leaves something to be desired. Sometimes…I was embarrassed in public…because she would pronounce…library “libary.” Libary, you know? Libary. I think if there’s a truly seductive quality about Clementine, it’s that her personality promises to take you out of the mundane. Amazing, burning meteorite…will carry you to another world where things are exciting. But what you quickly learn is that…it’s really just an elaborate ruse.So flashy in a kind of obvious way. But still, it seduces you. Where’s the real Clementine? I mean, the whole thing with the hair… it’s all bullshit. No, I don’t think her sex is… motivated. I saw it clearly the last night we were together. It wasn’t sex. It was just sad. The only way Clem thinks she can get people to like her…is to fuck ‘em…or at least dangle the possibility of getting fucked in front of ‘em. And she’s so desperate and insecure…that she’ll, sooner or later, go around fucking everybody.My name is Mary Svevo.”We’ve met, but you don’t remember me. I worked for a company you hired to have part of your memory erased. I have since decided that this is a horrible thing to do…In order to correct this, I’m sending everyone’s file back to them.Background tape running: ….My name is Clementine Kruczynski. I’m here to erase Joel Barish.-What is this?-I don’t know.….He’s boring. Is that enough reason to erase someone? I’ve been thinking lately how I was before and how I am now, and it’s like he changed me. I feel like I’m always pissy now. I don’t like myself when I’m with him. I don’t like myself anymore. I can’t stand to even look at him. That pathetic, wimpy, apologetic smile. That sort of wounded puppy shit he does, you know?- What are you doing?-I’m not doing anything.….The bloom is certainly fucking off the rose at this point.- Are you screwing with me?- No!- You are screwing with me.- Joel, I’m not!- You clearly are.- Look, let’s just take a minute and…
The reason he wanted to remove her picture from the album of his life was not that he hadn’t loved her, but that he had. By erasing her from his mind, he erased his love for her.
-Joely?What if you stayed this time?-I walked out the door. There’s no memory left.-Come back and make up a good-bye, at least. Let’s pretend we had one. Bye, Joel.-I love you.-…..Meet me in Montauk.
I ditched work today. Took a train out to Montauk. Montauk train boarding on track “B.” I don’t know why. Aah! I’m not an impulsive person.
))))))))))))ruthless piggy-disguised fucker )))))))))))))Pe bulevard, călcând decisă pe tocurile înalte, cu mobilul la ureche, o domnişoară impunătoare trece pe lângă mine şi.mi lasă această ecuaţie cât o simfonie neterminată: “Nu văd ce interes aş avea ca să.mi fie dor de el”
Solemn, rotofeiul Buck Mulligan venea dinspre capul scărilor purtând un bol cu clăbuc peste care erau aşezate în cruce o oglindă şi un brici. Halatul galben, neîncins la mijloc, îi unduia încet în urmă, umflat de aerul blând al dimineţii. Ridică bolul întru înalt şi intonă: -Introibo ad altare Dei. Hai sus, Kinch. Vino sus, iezuit înfricoşat.
Primul este din Dilema veche, this week’s. Al doilea este începutul joycianului Ulysses.
Ceci n.est pas une pipe. Neh, ie o istorie trunchiată, nu mai puţin adevărată. Cel ce aduce la suprafaţă evenimente trecute se cheamă, în română, în mai multe feluri: istoric, medic, interpret, scafandru, psiholog, pălmaş în cimitir, arheolog, poliţist. Dintre aceştia, arheologul posedă capacitatea maximă de a restaura trecutul- deoarece el are la dispoziţie şi obiectele (dez-gropate) şi contextul istoric. Istoricul se preocupă de coerenţa şi situarea temporală a datelor furnizate de arheolog; acesta are posibilitatea de a converge cele două fluxuri de informaţie într.un tot unitar.
Însă acest proces de recuperare a sensului prin memorie şi obiecte este dublu: arheologul analizează, deconstruieşte obiectele, pe fiecare în parte, iar apoi le re-construieşte prin sinteză într.o poveste coerentă. Le redescrie. Redescrierea, aşa cum bine le zice musiu Foucault, este o modalitate a puterii. Ceea ce acordă putere instituţiei psihiatrice sau penitenciare este redescrierea, şi nu forţa sau coerciţia fizică sau psihică.Aş spune, este modalitatea ultimă a puterii.
Însă majoritatea oamenilor nu doresc să fie redescrişi. Nu doresc nici măcar să se vorbească despre ei în mai mult de 2 paragrafe. Ei vor să fie luaţi în considerare în propriii lor termeni-luaţi în serios exact aşa cum sunt şi exact aşa cum vorbesc. Redescrierea le aduce în faţa ochilor oglinda, modul în care ceilalţi îi văd. Redescrierea aduce la suprafaţă lucrurile pe care nu le vrei (re)cunoscute şi cel mai probabil lucrurile pe care nici nu le cunoşti despre propria persoană. Redescrierea spune, în ultimă instanţă, că limbajul pe care.l foloseşti este unul comun, un limbaj propriu cercului tău social şi fiind capabil să vehiculeze doar adevărurile acceptate în acel cerc. Redescrierea foloseşte ironia şi topica altui limbaj pentru a.ţi spune că adevărurile în care te autodescrii nu sunt decât atent studiata iluzie a unui discurs.
Există ceva potenţial crud în această afirmaţie. Gândiţi.vă ce se întâmplă când averile cele mai preţioase ale unui copil- mărunţişurile în jurul cărora el ţese fantezii care.l fac să difere puţin de ceilalţi copii- sunt redescrise drept “prostii” şi date la o parte. Redescrierea ce ameninţă vocabularul final al altcuiva şi astfel, capacitatea aceluia de a.şi da sens în proprii termeni, sugerează că sinele şi lumea acelui cineva sunt zadarnice, depăşite, fără forţă şi coerenţă, un şir haotic de cuvinte şi comportamente ghidate mai degrabă de preferinţe de moment decât de repere stabile. Adesea, redescrierea umileşte.
The second short story
-Nu e frumos să scuipi pe stradă.
-Sugi pula, boule!
Trebuie să spunem: locuitorul ţării MU este de fapt o locuitoare. Am folosit acest termen, a locui, din lipsă de altceva şi din familiaritate. Locuitoarea nu are un loc al ei pe care să.l locuiască. Ţara MU este oriunde, adică unde este mai bine. Iar binele, pentru o locuitoare MU nu este deloc o noţiune abstractă, un principiu moral stufos şi greu de definit. Binele, să.i spunem Binele MU este exact locul în care ea se simte….Bine. Definiţie narcisită şi tautologică, după ea funcţionează locuitorii MU şi dacă e să admitem totuşi o stea călăuzitoare pentru aceşti jidovi rătăcitori în căutarea identităţii şi substanţei de sine, aceasta e: BINELE PROPRIU. Pentru el, locuitorii MU fac aproape orice: călătoresc, renunţă la job.uri, părăsesc locuri, părăsesc persoane, părăsesc idei, se amăgesc cu alte idei (căci uneori, evidenţa răului produs e prea….evidentă pentru a mai putea fi mascată de simpla uitare, simpla ştergere voluntară a memoriei). Şi de aici, trimiterea la fragmentul din Dilema: “Nu văd ce interes aş avea ca să.mi fie dor de el”. Binele propriu nu este o noţiune morală, ci un principiu pragmatic, liberal, şi de aceea, contingent. El este legat de interes. De interesul personal desigur, căci altruismul e ininteligibil limbajului MU. În momentul în care un interes mai accentuat e prezent, locuitoarea MU îşi pierde interesul precedent.
Să nu credeţi că locuitoarea MU are interese materiale doar. Nu, clar. De exemplu, e inacceptabil ca ea să se căsătorească cu un bărbat (MU sau non-MU, pentru ea rasele şi localizarea geografică a canditatului nu importă) doar pentru că acesta posedă o cantitate apreciabilă de resurse monetare. Nicidecum. Există un moment în constituţia organică a fiinţei MU în care aceasta trece de la starea normală poligamă la starea oarecum artificială de monogamie. După relatarea locuitoarei MU în acest moment ea “tinde către monogamie”. Ei bine, condiţiile minime sub standardul cărora fiinţa MU nu cade în alegerea partenerului sunt în mare, cam astea:
1. el să posede o cantitate suficientă de monezi (nu neapărat exagerată) încât să o poată întreţine pe locuitoarea MU
2. el să o iubească, dar să o lase să facă orice doreşte locuitoarea MU, în special să călătorească
3. ea să îl iubească
4. el să nu o contrazică, decât cel mult în lucruri minore, nicidecum în preferinţele ei
5. capriciile, escapadele, excesele nu.i sunt permise lui, dar în cazul ei sunt “accidente întâmplătoare, de fapt inexistente”
6. el să arate bine
Există foarte mulţi bărbaţi ce îndeplinesc condiţiile de mai sus. Foarte mulţi, aproape că la fiecare colţ de stradă aşteaptă câte.un cal cu câte.un individ din ăsta cocoţat pe cal.
În “Eternal Sunshine of the Spotless Mind” Joel descoperă că iubita sa, Clementine, l.a şters din memoria ei cu ajutorul unei firme de anulat amintiri. Numele firmei era Lacuna Inc. După cum se ştie, locuitorii MU posedă un organ specific, numit desirodrom, ce secretă desiromorfină, o enzimă ce le oferă posibilitatea de a.şi şterge amintirile neplăcute prin simpla manifestare a voinţei. Michel Gondry himself a mărturisit că Lacuna Inc. e inspirată de locuitorii MU.
Fragmentul incipient al lui Ulysses ni.l prezintă pe “rotofeiul Buck Mulligan”. Până aici, nicio legătură cu locuitoarea MU. Dimpotrivă, locuitoarea MU este o fiinţă organică diafană şi atrăgătoare, nicidecum rotofeie, ci subţirică şi sprinţară ca o tânără gazelă. Însă despre fiinţa organică MU vom vorbi cu altă ocazie. Pentru moment, e important de reţinut faptul că ea nu e nici rotofeie, nici nu are un halat galben şi nici nu se bărbiereşte cu clăbuc, cel puţin nu barba.
Şi atunci, unde, unde.i legătura? Unde.i coerenţa? Păi coerenţa e….sugi pula, boule! Coerenţa e acolo unde rotofeiul Buck Mulligan şi diafana locuitoare MU se întâlnesc.
Skizophrenie sau ipocrizie, numele contează mai puţin. Cert e că fiinţele MU sunt entităţi de suprafaţă. Coerenţa lor se adaptează evenimentelor. Eminamente asociale şi introvertite, ele admiră totuşi avantajele socializării şi regulile sale. Pentru a se integra şi profita de ele, adoptarea diferitelor…maxime şi zicători populare de genul “nu e frumos să scuipi pe stradă…” e facilă şi repede promovată drept principiu de comportament, drept măsură a ceea ce este avantajos şi profitabil. Oamenii ce nu scuipă pe stradă sunt automat plauzibili candidaţi la titlul de imbecil-pe-cal-alb, în defavoarea celor cu mai multă…umplutură morală, dar care scuipă pe stradă.
În mare, locuitorii MU promovează adeseori principii de comportament şi limbaj, de îmbrăcăminte şi cazuistică socială ce par potrivite momentului, dar la care nu aderă whole hearted.
Căci, să ne gândim la câteva probleme mundane: e mai nasol să scuipi pe stradă sau să invectezi sintagme de genul sucţiunii respectivului obiect genital? (or maybe what we openly hate most, we secretly love dear…) e mai nasol să scuipi pe stradă sau să.ţi minţi în faţă persoanele ce au încredere în tine? e mai nasol să scuipi pe stradă sau să tratezi cu nepăsare persoanele ce te iubesc? e mai nasol să scuipi pe stradă sau să.ţi părăseşti iubitul fără prea multe vorbe? (and no, life it.s not Intimacy) şi în final, e mai nasol să scuipi pe stradă sau să uiţi fără regrete ceea ce înainte preţuiai?
Oricine poate recunoaşte că e mult mai nasol să scuipi pe stradă ca jita, bre. Rotofeiul Buck Mulligan este ceea ce rămâne din diafana locuitoare MU atunci când se dezbracă. De hainele autoimpusei artificialei politeţi victoriene de tânără domnişoară educată.
Ţara MU e oriunde şi nicăieri. De obicei, ţara MU e acolo unde sunt locuitorii ei. În ultimul an, am avut ocazia să aud poveştile astea chiar din….gura unei locuitoare a ţării MU. Ţara MU e momentan localizată într.un orăşel mic şi drăguţ numit Durham, UK. Acolo rezidă rezidual locuitoarea ţării MU, pe numele ei Mu. Scopul declarat al populaţiei MU este acela de a călători în cât mai multe ţări, a cunoaşte cât mai mulţi oameni şi a fi fericiţi. Unul din impedimente este acela că ar face orice pentru a.şi atinge scopul….after me comes the flood.
Numele MU, spun cercetătorii, nu trebuie să inducă în eroare, prin asemănarea fonetică cu mugetul bovinelor de exemplu. Locuitorii MU sunt oameni inteligenţi, exercitând aceleaşi profesii ca oricare dintre noi. Mai degrabă, numele MU se pare că provine din omofonul japonez “MU”, semnificând “nimic, vid” sau din vecinul său chinez BU (sau PU) ce înseamna, după caz, o negaţie, non- in- sau orice formă negativă i se poate adăuga unui obiect gramatical.
Şi într.adevăr, se pare că există o strânsă legătură între locuitorii MU şi limba chineză. De asta probabil nimeni nu se poate înţelege cu ei decât la un nivel superficial. Pentru a înţelege cum gândesc locuitorii MU, să luăm două exemple de conversaţie:
1. In chineză întrebarea: Mă înţelegi sau nu? e tradusă prin: Ni dong bu dong. Această expresie semnifică, literal: Tu înţelegi nu înţelegi?
2. E prietenul tău (the one that fucks you) sau nu? se spune, in chinese : Ta shi bu shi ni de pengyou? Dar aceasta înseamnă, iarăşi literal: El este, nu este prietenul tau?
Vedem aşadar că de la bun început, a comunica cu locuitorii MU e un lucru dificil. Din fericire, hermeneutica ne va ajuta în această încercare de recuperare a sensului. Deci, povestirile MU vor consta în textul original şi interpretarea lui.
Prima povestire MU
1. Vroiam să ies din relaţia asta de la bun început.
2. Noi nu gândim ca voi. Şi nici nu credem ce gândim câteodată.
3. Nu stiu ce vreau, dar ştiu ce nu vreau.
Citind aceste fraze, aproape eşti convins că, aşa cum mare scrie pe frontispiciul unui spital psihiatric din Paris, cei bolnavi sunt afară. Însă ele sunt scoase din context. Iar contextul, de la prietena mea din ţara MU, e ăsta:
1. locuitorii MU, atunci când se hotărăsc să socializeze cu alte persoane, MU sau non-MU, nu încep o relaţie, ci o termină. Pare paradoxal, însă e perfect logic: începând o relaţie terminând.o, eşti liber să faci absolut tot ce vrei în acea relaţie, profesională sau nu. Autonomia proprie, absolutismul ego.ului specific locuitorilor MU, să ne amintim, se află pe primul loc în priorităţile lor. Terminând relaţia de la bun început, MU-iştii îşi conferă libertatea maximă a domeniului conştiinţei şi a faptei. Ei pot acţiona, spune, ocoli tot ce vor. Şi asta fără a simţi repercursiunile ce se creează într.o relaţie ce începe cu începutul, nu cu sfîrşitul. E o modalitate, de ce să nu recunoaştem, inteligentă de a evita responsabilităţile şi compromisurile inerente relaţiilor normale. Cercetătorii apreciază totuşi că, deşi pe termen scurt o soluţie ideală, în timp aceasta va duce la dispariţia rasei MU, ea neputându.se….reproduce. În absenţa unei relaţii ce începe cu începutul, locuitorii MU nu pot procreea. Cel puţin locuitoarea MU de la care am aflat aceste poveşti nu are o relaţie stabila, deci nici progenituri. E păcat, deoarece locuitorii MU sunt persoane adorabile.
2. locuitorii MU intr.adevăr, nu gândesc ca noi, deşi sunt la fel de inteligenţi sau poate chiar ne depăşesc IQ mediu. În faţa unei probleme, ei îşi oferă câteva soluţii, şi încrezători în justeţea şi autonomia adevărului propriu care nu se.mpiedică de ale raţiunii comune arme, le conferă aceeaşi valoare de adevăr. Poate nu înţelegeţi: de exemplu, un locuitor al ţării MU trebuie să se întâlnească cu cineva iar pentru acest lucru, un drum destul de lung trebuie parcurs. Ei bine, locuitorul ţării MU nu va vedea nicio contradicţie dacă pe parcursul a câtorva luni se va gândi că ar fi bine să plece el în lungul voiaj, sau să vină prietenul de departe să.l viziteze, sau să nu mai vină deloc, sau mai bine să plece într.o vacanţă cu o altă locuitoare a ţării MU, sau să nu mai plece nicăieri, sau să se întâlnească în alt loc decât cel stabilit, sau să facă o prăjitură cu mere. Toate aceste soluţii la aceeaşi problemă, pentru un locuitor MU, sunt la fel de plauzibile şi valabile. Şi la fel de…bune. Depinde doar de starea locuitorului MU care dintre ele e preferată.
Aţi spune: ah, capriciile astea! bărbaţii, ca şi femeile, le vor avea întotdeauna, sau cum spune Malkovich în Le Temps Retrouve”…Madame, ce.am hotarat atunci nu voi mai hotarâ niciodată, iar dacă totuşi se va întâmpla, timpul e de vină”. Mda, în filme totul e frumos căci chiar şi un sad-ending îţi lasă un gust deloc amar, ci mai puţin dulce decât cea mai dulce trestie de zahăr. Însă în viaţa reală, locuitorii MU se confruntă cu probleme mai importante decât o călătorie, ca de exemplu întrebarea: Mă iubeşti?
Aceasta e modalitatea cea mai eficientă de a lăsa perplexă o locuitoare MU. Întrebaţi.o/l dacă vă iubeşte. Cam de 5 ori pe an. Garantat, vor fi 5 răspunsuri diferite. Confruntat cu o problemă atât de adâncă, care din nefericire are doar două soluţii, locuitorul MU se va bloca. Va răspunde cu da sau nu, sau poate, sau mă gândesc la tine, va găsi cu siguranţă orice cale de a ocoli un răspuns clar. Pentru că ştie că mai devreme sau mai târziu, oricare ar fi răspunsul lui, se va schimba.
Poate şi de asta, locuitorilor MU nu le place munca. Le face plăcere actul muncii în sinea lui, însă resimt ca pe o inubliabilă corvoadă faptul că trebuie să ia o singură decizie, într.un singur moment, pentru o singură problemă, decizie ce n.are nimic de.a face cu timpul, deci ar trebui să fie aceeaşi, neschimbată, întotdeauna.
3. aceasta este piatra din capul triunghiului, principiul ontologic şi gnoseologic al locuitorilor MU. Subsecvent, se aplică întregii vieţi MU-ieleşti. La fel ca principiul “începe o relaţie terminând.o”, axioma “nu ştiu ce vreau dar ştiu ce nu vreau” le conferă locuitorilor MU autonomia şi libertatea acţiunii şi cuvântului atât de îndrăgită de aceste specimene. Lipsiţi de repere morale solide şi coerente unele cu altele, locuitorii MU s.au gândit (again, a brilliant solution) că oferindu.şi posibilitatea de a nega doar acele lucruri ce dintr.un motiv sau altul nu le mai satisfac, îşi oferă implicit posibilitatea de a alege ORICARE ALT lucru existent… Machiavelli spunea cam acelaşi lucru: un principe trebuie să observe atent lucrurile pe care nu ar trebui să le facă la începutul guvernării, şi doar apoi să se preocupe de lucrurile pe care ar trebui să le facă. Un principiu dezastruos, după cum ştim.
Combinat cu egoismul feroce şi cultul propriei persoane, principiul “ştiu ce nu vreau” îi face pe locuitorii MU să devină intoleranţi, insensibili la problemele şi gândurile altora şi incapabili de a.şi recunoaşte propriile greşeli.
Nu ar trebui să fiţi uimiţi dacă discutând cu un locuitor MU şi ajungând la o concluzie în cele din urmă, peste câteva ore să aflaţi că şi.a negat propriile vorbe. Şi nici nu ar trebui să vă enervaţi, sau mai rău, să scrieţi texte defăimătoare la adresa atât de politicoşilor şi decenţilor locuitori MU. Se pare că cercetătorii au ajuns la concluzia că hipotalamusul locuitorilor MU secretă o enzimă numită desiromorfină (from french) ce face imposibil raţionamentul şi judecata morală, astfel încât ei se supun doar propriilor dorinţe.
În pofida acestor lucruri, oarecum negative, locuitorii MU au o istorie şi o cultură bogată. Obiceiurile lor (sexuale, culinare, sociale) sunt deosebit de variate şi merită o cercetare aprofundată. Vom explora în amănunt în această serie de texte sfera socio-afectivă a locuitorilor MU, pentru beneficiul generaţiilor viitoare.
presqu’an moment, mon mec, a doit venir….
“Concert Baroc” iss a pretty damn good read.
“Stravinsky a spus – îşi aminti dintr.odată, perfid – că ai scris de 600 de ori acelaşi concert.” “Poate – zise Antonio, – dar n.am compus niciodată o polcă pentru elefanţii Circului Barnum”
Main case
1. “Parrhesia” – libertatea cuvântului, francheţe, “tehnica” rostirii adevărului
2. Scrisoarea a VI.a Marcus Aurelius vers Fronto :
“Ne simţim bine. Eu am dormit puţin, din pricina unui acces de febră, care totuşi pare a se fi calmat. Mi.am petrecut aşadar vremea, de la 11 noaptea până la 3 dimineaţa, în parte citind Agricultura lui Cato, în parte scriind; din fericire, mai puţin ca ieri. Apoi l.am salutat pe tatăl meu şi am înghiţit apă îndulcită cu miere, dar numai până în gât, şi după aceea am scuipat.o pe jos, astfel încât să.mi îndulcesc doar gâtul, nu să fac propriu.zis gargară (gargarissavi)…..Odată gâtul refăcut, m.am alăturat tatălui meu. Am asistat la ofranda sa şi apoi am mers să luăm masa. Ce crezi că am mâncat? Puţină pâine, în timp ce.i vedeam pe ceilalţi înfulecând stridii, ceapă şi sardele foarte grase. După care am început să culegem strugurii; am asudat şi am strigat din plin. La ora şase ne.am întors acasă.
Am studiat o vreme, tot fără să mănânc. După care am stat multă vreme de vorbă cu mama mea, care stătea întinsă pe pat……În vreme ce vorbeam noi aşa certându.ne cine dintre noi îl iubeşte mai mult pe unul dintre voi, a sunat discul şi am fost anunţaţi că tatăl meu intrase în baie. Aşa, am cinat după ce ne.am scăldat în teasc. Nu vreau să spun că am făcut baie în teasc, dar după ce ne.am spălat am cinat în teasc, ascultând cu plăcere replicile vesele ale sătenilor. Întors acasă, mai înainte de a mă întoarce pe o parte pentru a dormi, îmi derulez în minte ce.aveam de făcut şi.mi povestesc ziua iubitului meu învăţător. Acest învăţător pe care, chiar cu preţul sănătăţii mele, al confortului meu fizic, aş vrea să.l doresc şi să.mi pară rău că nu e lângă mine mult mai mult decât o fac. Să fii fericit, iubite Fronto, tu, care eşti dragostea şi desfătarea mea. Te iubesc.
- Foucault nu reproduce ultima frază în totalitate : “Valebis mihi, Fronto, ubiubi es, mellitissime, meus amor, mea voluptas. Quid mihi tecum est? Amo absentem” – “Megi cu bine, Fronto, oriunde.ai fi, dulceaţa, dragostea şi desfătarea mea. Ce legătură este între mine şi tine? Iubesc un absent.”
Corpul; anturajul şi locul (casa); dragostea. Acestea sunt cele trei registre ale scrisorii. Pe de o parte trimiterea de la un registru la altul, legătura indisolubilă dintre ele (“….am dormit puţin….+ …..m.am alăturat tatălui meu…..replicile vesele ale sătenilor….+ ….dragostea şi desfătarea mea”), pe de altă parte comunicarea intimă cu Celălalt prin intermediul banalelor expresii (….şi.mi povestesc ziua….).
Această rememorare, acest examen al conştiinţei nu este unul solitar, ci comunicat. Şi nu ar fi unul capabil să transforme conştiinţa iubitului dacă nu ar fi unul comunicat. Oarecum logic, de altfel, după cum îi spune şi numele. Nu poţi fi tu însuţi judecătorul propriei conştiinţe. În faţa unui prieten drag, în faţa unui iubit, îţi faci acest examen. În niciun caz în sensul modern, al instanţei morale, ci într.un sens mult mai uman şi de ce nu, mai profund: acela al afirmării, în conştiinţa ta cât şi a Celuilalt, faptului că nu eşti singur şi că singurătatea iniţială se transformă în dragoste prin acest act al sincerităţii actului propriu.zis al comunicării (parrhesia).
Prin această onestitate a discursului se dezvoltă practica de sine înţeleasă nu doar ca o transformare a singurătăţii incipiente ci şi ca o manieră a discursului. Cerinţa de a fi franc, lipsit de ocolişuri nu te transformă doar pe tine ca individ; posedă în acelaşi timp miraculoasa (acum) capacitate de a.l transforma pe celălalt, de lângă tine, şi implicit, exagerând of course, lumea. Libertatea cuvintelor tale e o variabilă tranzitivă, răsfrângându.se în aceeşi măsură asupra Celuilalt şi făcând posibilă independenţa într.o relaţie (iubirea) ce prin natura ei tinde să dizolve această libertate.
Aceste lucruri au dispărut în timpul actual. Parrhesia a fost înlocuită cu sensul tare al adevărului. Comunicarea a devenit adevărată doar în măsura în care eficacitatea ei este cuantificabilă. Rorty şi.a făcut bine meseria în acest scop. Dragostea a devenit, pe această filieră, o singurătate incomunicabilă, însă împărtăşită în doi. Scrisorile, puţinele scrisori încă trimise, au devenit descrieri ale realităţii în deficitul exprimării eului expeditorului prin asta, silind destinatarul să păstreze limitele egoismului principial, răspunzând în acelaşi registru descriptiv şi fad.
Iar Leibniz se plimbă cu siguranţă fericit printre monade, fluierând a pagubă.
Pentru completa poveste a conceptului parrhesia, here.
______________________________________________________
Textul scrisorii, din Foucault- “Hermeneutica subiectului” + The Correspondance of Marcus Cornelius Fronto, editia Loeb.
Traducerile lui Pound, pe filieră fenollosiană, nu respectă ad litteram (here und here) textul chinez. Prin inexactitate, Pound introduce în occident una dintre cele mai ciudate, delicat-violente şi aluzive modalităţi textuale: ze chinese poetry.
Un amic îmi tropăie la urechelniţă que declamată in lingua confucianis, questa poem are o rezonanţă foarte clasică. Canonul riguros aplicat limbajului. Pound, prin chiar inexactitatea trădătoare faţă de textul-mutter, trosneşte cu ciocanul în scăfârlia metrului clasic, lăsând să transpară în modernitatea uoccidentală doar regretul, seducţia şi iubirea patetică.
Seducţia (şi gelozia – zeii erau geloşi, fără să iubească) este păgână, spre deosebire de iubirea creştină. A iubi pe cineva înseamnă a.l anula, a.l izola de lume, a.i şterge urmele. Totul se joacă într.o exorbitantă exigenţă de exclusivitate asupra unei fiinţe umane. Seducţia şi efectul ei, fick-fick.ul, este partea liberală, democrată şi ironică a acestui proces. Femelele confundă de cele mai multe ori, din lipsa conceptului şi a uzanţei gândului, pasiunea, seducţia, gelozia şi futaiul aferent cu iubirea. Seducţia este enigmatică, inexplicabilă, iubirea este misterioasă, dar evidentă şi explicabilă.
Incapabilă să.şi ofere sens şi semnificaţie propriului orizont, incapabilă să.şi construiască sau distrugă destinul, femela seduce şi se lasă sedusă. Îşi oferă sexul cu voracitatea unui ascet. Aflată în prezenţa iubirii evidente, femela preferă să.şi gestioneze meticulos cantitatea de seducţie primită sau oferită, cu imaginaţia unui contabil melancolic.
Soţia neguţătorului îi trimite o scrisoare; de confirmare/infirmare a cantităţii de seducţie rămasă. Unele femei nu reuşesc să trimită această scrisoare niciodată.
THE RIVER MERCHANT’S WIFE: A LETTER
While my hair was still cut straight across my forehead
Played I about the front gate, pulling flowers.
You came by on bamboo stilts, playing horse,
You walked about my seat, playing with blue plums.
And we went on living in the village of Chokan:
Two small people, without dislike or suspicion.
At fourteen I married My Lord you,
I never laughed, being bashful.
Lowering my head, I looked at the wall.
Called to, a thousand times, I never looked back.
At fifteen I stopped scowling,
I desired my dust to be mingled with yours
Forever and forever and forever.
Why should I climb the look out?
At sixteen you departed,
You went into fat Ku-to-yen, by the river of swirling eddies,
And you have been gone five months.
The monkeys make sorrowful noise overhead.
You dragged your feet when you went out.
By the gate now, the moss is grown, the different mosses,
Too deep to clear them away!
The leaves fall early in autumn, in wind.
The paired butterflies are already yellow with August
Over the grass in the West garden;
They hurt me. I grow older.
If you are coming down through the narrows of the river Kiang,
Please let me know beforehand,
And I will come out to meet you
As far as Cho-fu-Sa.
După-amiază caldă în Bucureşti. Metrou cald în Bucureşti. Prea mulţi oameni calzi. Ceai de tei ţigări din belşug mail.uri politicoase.
Via Mihnea Măruţă, textul CTP-ului referitor la anumite senzaţii. Imparţial, M.M. ne oferă şi “opinia contrară” a stimabilului domn Victor Ciutacu. Sunt perfect de acord că este o opinie şi că este contrară. Nu am reuşit să înţeleg totuşi la ce, înafară de common sense.ul dialogului, este contrară opinionul cesta.
Domnul Ciutacu îmi trezeşte, în rarele, din nefericire, ocazii în care îl vizualizez pe sticlă, un mic fior în spate. Nabokov spunea, referitor la literatură şi artă, că acel mic fior din spate este cu siguranţă cea mai înaltă formă de emoţie pe care a atins.o umanitatea.
Domnul Ciutacu, paradoxal, îmi stârneşte această inubliabilă iemoţie. E foarte simplu. Fără voia domnie sale, domnul Ciutacu mă face să realizez, pe moment, că scopul umanităţii, in corpore, este exact opusul imaginii re-prezentate de domnia sa. Domnul Ciutacu mă face să.mi reiau vechile apucături metafizice cu care mă obişnuisem la începutul facultăţii şi să descriu lumea în termeni platonici ca Binele, Adevărul, Frumosul ietc, uitând cu desăvârşire demersurile rortyiene din “Contingenţă…”
Cred sincer că domnul Ciutacu are un rol esenţial în cultura română şi de ce nu, în cea universală. Dumnealui ne poate cel mai bine arăta că Răul, Arţagul, Amestecul-bolborosit-de-expresii-furioase stau foarte bine aşezate în dasseinul oricărui bun sălbatic. Domnul Ciutacu poate fi de asemenea un exemplu viu, un aşa-nu! util oricărui individ ce are probleme de moment în a gândi abstract. De exemplu, dacă cineva întâmpină greutăţi în a înţelege ce a vrut şi ce nu a vrut să spună domnul Patapievici în textul său din ID, Pledoarie pentru dreptul de a ofensa, cred că este suficient să.l privească şi asculte pe domnul Ciutacu.
Sau poate mă înşel eu, şi domnul Ciutacu e un înţelept egoist: ne asigură de adevărul sentinţelor sale critice (o critică constructivă, bineînţeles) dar nu ne oferă şi calea pe care a ajuns la ele. Căci în textul domnului Ciutacu nu am observat o frază referitoare la calitatea povestioarei CTP.ice sau la oportunitatea prezenţei iei în vreun cotidian de aici sa de.aiurea. Domnul Ciutacu ne prezintă doar vorbele domniei sale. Vorbe ale căror greutate sunt suficiente, în România, pentru a demonstra orice.
