Never watch this one stoned

Freak show.

Variaţiune. Piticul din Twin Peaks japanese.

Ironia privată şi metafizica de prost gust

Iniţial textul aista ar fi trebuit să hie o suită de înjurături scatofilice şi necromante la adresa marelui adept iliescian carele a bulversat spaţiul virtual avec ses conneries. Când am citit asta o serie de vreo 5 epitete bineeee chitite m-o năpădit şi nu mai ştiam cum să scap de ele. Se pare că înafară raţiunii mai există neuroni aflaţi aiurea prin tot organismul, şi de asta avem câteodată reacţii organice la stupidocraţii.

Însă tocmai prin atenţia pe care i-am dat-o (eu, şi alţi indivizi de pe acilea) acestui obiect înzestrat cu limbaj uman i-am favorizat un acces mediatic carele nu i se cuvine. Mihnea Georgescu ar trebui să hie lăsat în pace. Să nu i se mai adreseze nici o vorbuliţă. Să-l lăsăm să se citească singur, să vorbească cu el însuşi şi să-şi dea dreptate sau să se contrazică. Să se joace de-a hide and seek cu antisemiţii şi denigratorii lu’ iliescu pân o sări cămeşa de pe el. De nervi că nu-i găseşte.

Astfel încât rândurile cu înjurături picante şi-au luat zborul…un zbor timid…încă le văd cum se uită peste umăr, doar-doar le-oi chema back. Iar în textul ăsta va fi vorba despre Richard Rorty (şi aici) Vag despre georgescu.

În “Contingenţă, ironie şi solidaritate” Rorty descrie două moduri de a privi lumea (lumea gândurilor şi a cuvintelor). Să-i urmărim argumentele:

Insuportabila lejeritate a cuibului de legionari

Întotdeauna am crezut că doamne doamne se hlizeşte incontinuu când îşi contemplă zidirea.

În seara asta, holbând ocheanu la ecran, am dat peste însemnările adânc bloguitoare ale unui domn, pre numele său Mihnea Georgescu . Acesta domnul mi s-a părut la prima lectură un alt euforic al exagerărilor de pretutindeni, având în vedere titlul retoric al unui post de-al mnealui. Mai scurt, o grămăjoară de indivizi se ceartă cu o dialectică dialectoidă carele îi cel mai mare antisemit şi rasist, iar Georgescu îî ameninţă cu bulăul….de fapt Legiuitorul, în înţelepciunea sa îi ameninţă. Aşa. Bun. I-am ticluit mintenaş un comentariu un peu ironique. Apoi am mai citit. Iaca ce-am mai citit: Georgescu îl admiră nespus de mult pe….Ion Iliescu. Titlul este sugestiv: “Ion Iliescu în mijlocul tinerilor bloggeri”. Hai, sunt savuroase chestiile:

2 gânzi about life featuring evoluţia limbii române

Textul aista pleacă de la un mic schimb de replici; îl voi reproduce puţin mai jos pt. că e absolut fascinant. La citirea lui e posibil să-ţi doreşti tare de tot ca limba să fie înlocuită de un limbaj logic formalizat, cu toate neajunsurile lui.

Orice limbaj human poate fi deformat şi desfigurat (mă refer aici strict la limbajul comun, în uzanţa sa cotidiană) ajungându-se la hidoşenii gheboase….apoi, analiza expresiilor comune ca şi cum ar ascunde în spatele lor anumite realităţi invizibile la prima vedere este o metodă seducătoare dar şi un pic periculoasă. Însă nu în cazul tuturor limbilor.

Să luăm un exemplu. Câteva expresii:”Ce viaţă, domnule….!” “Am o viaţă minunată” “Viaţa mea e nefericită” “A dus o viaţă de căcat” “A avut o viaţă împlinită” samd. Cred că toate presupun aistea 2 cuvinţele: “viaţa mea”. Ele presupun 2 lucruri:

Dreams

Siguranţa zilei de mâine.

Maria Pârlita şi Florin- un cuplu relativ fericit, ce doarme în liniştea căminului lor. Jivina înaripătă – cam înghesuită în colţ. Oamenii şi animalele dorm liniştiţi în Bucureşti. Pentru că e un oraş liniştit, unde fiecare stă la colţul lui şi, în general, e o lume ordonată deoarece fiecare îşi cunoaşte menirea şi locul lui unde l-o lăsat Dumnezău.

Beautiful loser

Printre vagile noţiuni de pilosopie ce n-au părăsit ireversibil mansarda mea se află şi următoarea impresie:

Am impresia că Parmenide este singurul dialog platonician al lui Platon în care se vorbeşte la un moment dat despre statutul ontologic al lucrurilor bleah. Lucrurile bleah, sau cum li se mai spune, Bleaul, sunt acele lucruşoare nasoale, jegoşite, într-un cuvânt, mehlemul (despre mehlem ar trebui vorbit mai cum sî cuvine, căci el a ajutat mult la dezvoltarea teoriei premoniţiei preconceptuale a lui Bergson).

Nu, acum serios vorbind. În Parmenide se vorbeşte în trecere despre lucrurile despre care se pare că nici atunci nu se vorbea prea mult: firul de păr, excrementele, mucii, ceara din urechi, mătreaţa. Şi din câte mai ţin minte, problema era dacă există, de ex. Ideea de Muc din care, prin participare, mucul îşi trage realitatea.

Ce vreau să mă mai fac..

Dacă dintr-o întâmplare fericită sau nefericită aveţi progenituri (vii), nu cumva să-i lăsaţi să citească COR-ul. Adicătelea Codul Ocupaţiilor din România. Nu că nu ar fi o lectură fascinantă. Însă dacă junioru pune ochiul pe chestia asta, riscaţi următorul dialog cu copchilaşu:

<Ionele, te-ai gândit tu oare cam ce-ai vrea să te faci când o să te faci mare?>

<Da tăticule….păi cred că aş vrea să mă fac imam sau mangalizator, da cred că mi-ar place şi pivnicer sau fototecar specialist…nu stiu sigur, da cred că noi, la noi în familie avem aşa o genă, un fel de tragere de inimă, doar şi bunicu şi străbunicu o fost autopsieri la ecarisaj…>

Nu ştiu dacăCORu a fost construit cu intenţia organelor diriguitoare de a da fiecărui individ şansa de a se integra în societate, oricât de penal ar hi respectivul, însă oricum, joburile listate sunt de o varietate uluitoare. Într-adevăr omul este un animal social cu unghii late şi fără pene!

Pe cât posibil, o să mă abţin de la comentarii. Iată aşadar meseriile pe care vi le puteţi alege, dragi copchilaşi, atunci când o să vă faceţi jite mari:

411203 teletipist

411204 telexist

411205 telebanker

413109 pivnicer

413113 lenjereasă de hotel

413203 lansator produse

413313 operator circulaţie mişcare

413320 scriitor vagoane

414104 discotecar

Maistrul Corcodel

Totuşi, nu este vorba despre faptul că maistrul Corcodel nu are cap, deci nu are nici ochi, urechi, nas, gură, deci cu siguranţă nu are nici faţă, aşa că nu vede absolut nimic din ce se întâmplă în jurul lui. Şi cu siguranţă nu este vorba nici de ceea ce spune fotografia asta. (recte: din când în când se întâmplă să him şi noi nişte corcodei făr’ de cap, stând drepţi şi tâmpi, cu o inscripţie stuchită pe undeva, privind la dracu’n praznic, fie din cauză că am asistat la ceva absolut splendid, fie doar pentru că s-a întâmplat să vină momentu de tâmpenie viţelocratoare)

Nu este vorba despre asta. Despre asta ar fi trebuit să fie vorba, despre lipsa de căpetenie, căpăţână, căpăstru căpălău şi despre numele ăsta de fruct ambiguu. Însă acum o să locutăm mintenaş despre MAISTRU.

Credeam că maiştrii au dispărut. Sau oricum, stau bine ascunşi în uzine şi în întreprinderi de stat sau parţial privatizate. Şi complotează pentru pieirea şi eradicarea goblenului. Oricum, în mintea mea, maistrul se ocupă în măiestria lui exclusiv cu fiarele, cu obiectele grele, râşniţe industriale, polizoare, strunguri de fontă, tiparniţe, surubelniţe, arcuri de tren, sudat poduri şi alte asemenea. Adică, nu neapărat obiecte mari, dar oricum obiecte ce au printre altele următoarele proprietăţi: 1.îs de fier şi derivate; 2. orice om normal le-ar băga urgent în pizda măsii şi 3. sunt unsuroase, murdare, cleioase.

Cred că maiştrii, ăia care mai supravieţuiesc, sunt deasemenea scunzi şi rup schimbul 3 cu minim o kilă de vodcă. Maiştrii drojdesc mai ales la servici şi sunt toţi, absolut toţi, beţîvani. Inginerii şi subinginerii gâlgâie mai mult în timpul liber şi la ocazii. Dese. Oricând prefer un maistru unui inginer sau subinginer.

Îl prefer şi datorită numelui. Un maistru este un meşter. Un maistru nu este un maestru şi nici un magistru.

Nu sună mai bine Mister Corcodel decât Master Corcodel? Nu cu maistrul Corcodel aţi prefera să lingeţi o stacană di vodcă Party cu ulei de mentă?

Dacă ultimele două nume (maestru/magistru) sugerează mai degrabă aptitudinea unei persoane uberplebee de a coordona şi sfătui alte persoane, maistrul e nenea care bea, tace, face şi-şi bagă picioarele în el de maestru. Pentru magister, tăti drumurile duc la Roma; pentru meşter, duc unde vor ele, şi din când în când, drumurile lui ies din sticla de ţuică şi se scoboară şi se grămădesc în buricele degetelor lui de jită beţîvană făr’ di limită, carele burice, ghiftuite de trotileală, slănină şi drumuri se apucă să meşterească. Asta în cazul fericit, pentru că se găseste întotdeauna vreunu cu indicaţii adânci să-i fută capu’

Hai meştere, să trăieşti bre!

“Cine a pus creieru-n mine?”

Pe nenea îl cheamă Culiţă Ieşanu. Locuieşte visavis de casa bunicilor mei. Luna trecută i-a murit calul. E singurul alcoolic care arată cu mult mai tânăr decât vârsta lui reală. Se pare că aproximativ toate faptele sale rele le-a dus la îndeplinire cu prisosinţă atunci când încă mitilicu nu-i pusese căpăstru.

Culiţă a avut 2 neveste. Amândouă erau alcoolice. Pe vremea aia, el nu prea bea. La a doua, a clacat. Într-o seară, veneau de la câmp cu căruţa, ea era beată….complet; şi a căzut. Culiţă a lăsat-o acolo şi a găsit-o dimineaţa moartă. Nu de frig. După asta, a început să bage masiv….fiu-su îi reamintea cam odată pe lună de faptul că el, şi numai el, era vinovat de moartea bietei femei. Îi reamintea printr-o bătaie extrem de bună. Ruptă din rai. Şi ca să se consoleze pe el însuşi, îi lua şi pensia. Fiu-su e o matahală de 120 de kile, dar după cum zice Culi, are mâna moale.

I’ll drink less on Leonard Cohen

Leonard Cohen este individul acela cu o voce tristă, adâncă şi deprimantă carele a prilejuit, mie şi altora, dese beţii triste şi deprimante. Tre’ să recunosc – i-am păstrat o prietenie constantă pe parcursul elucrubaţiilor bahice. Am inceput să beau pe Cohen din liceu, pare-mi-se, a 9a sau a 10a. Bineînţeles, o femeie a fost cea care mi-a prilejuit primul encounter cu Monsiu Songs from a Depressing Room. (Era totuşi o fată extrem de frumoasă). Cohen m-a urmărit perseverent şi în timpul anilor de facultate, cam ca un câine rablagit care mai dă din când din coadă. Am reuşit să-i mai dau câte un picior atunci când mi-am aruncat ochii pe poemele şi mai ales cele două booksuri ale luia. Beautiful Losers m-a convins că virgulă Cohen was indeed a very depressing lecture…dar pe de altă parte, că era un futangiu şi un frumos obsedat sexual. Asta a reprezentat quite a relief.

Dar totuşi…..iată-l pe Cohen ce îi poate pielea….în concert. La sfârşitul clipului, Cohen, măcinat de memoriesurile evocate de cesta song…se duce repejor într-un colţ al scenei şi începe să….emită nişte sunete, prea comparabile din păcate cu acelea emise de prietenul omului, măgarul. Şi asta în timp ce gesticulează un pic cu mânuţa….mie mi-a adus un pic a Charlie Chaplin în the great dictator.

I will drink on Leonard Cohen. I will read his poems. I will not puke on cohen’s poems when i read bukowski. Da cred că o să beau un pic mai puţin pe leonard cohen.

O întâlnire cu un magician şi scările rulante de la Universitate

Aseară. Ce am făcut aseară? Greu de spus…probabil am făcut mai multe lucruri. Cel mai bine ţin minte scările rulante şi magicianul. Totul s-a petrecut cam aşa:

După ce am lins vro 7 beri cu donşoara veterinăriţă şi monsiuul Vali, ne.am scoborât în infern, adică acel loc în care vin şi pleacă metroaiele şi se îngrămădesc jitele. Coborând, am scăpat din vedere faptul că scările rulante nu sunt scăunele mici de stat cu posteriorul pe ele, aşa că postura mea finală, la capătul scării era următoarea: poalele hainii se agăţaseră în scări, iar scările, pentru că nu prea mâncaseră mai nimic în ziua aceea, au început să-mi digere încet, dar constant, îmbrăcămintea. După ce s-au lins pe dinţi de spatele albastru al hainei, au observat că un obiect (eu) le blochează accesul la partea mai fragedă a cinei, mai exact mânecile. Aşa că la un moment dat eram răstignit pe scări, neputându-mi mişca braţele, ci doar dând frenetic din picioare, cam ca un gândac strâns cu…scara.

Cu ajutorul oamenilor de bine din românia, cât şi al lui Vali, carele se pare, mi.a salvat second time vieţul, am reuşit totuşi să scap de foamea atotlăcustitorie a scărilor rulante. Apoi am aşteptat. Să vină cineva, poate-poate recuperăm haina albastră. Scările se opriseră, iar oamenii ce coborau încercau să ridice rămăşiţele de pe ultima treaptă. Nu reuşeau. Ei bine, în momentul ăla, a apărut un individ şi un bodyguard (care mai apoi a inceput să se certe cu un alt bodyguard), iar individul s-a recomandat : “Eu sunt un magician”. Arăta de fapt a clown. Nu ştiu dacă putea jongla cu 3 mere Ionatan, dar cu siguranţă ştia o mulţime de trucuri cu cărţi de joc, de asemenea ştia să apară şi să dispară tot felul de obiecte.

Aşa că in cele din urmă, am dispărut şi noi. Magicienii există cu adevărat!