Bos taurus domesticos….sau libertatea Fiarei

Questo post ar hi trebuit să se numească ‘Un bou în libertate”. Acesta Rasvan Cristian, cu toată părerea de rău, nu este vorba despre tine. Tu eşti ceva cu mult, mult mai complex decât un bou. Trebuie să recunosc, apofatic a la Dionisie Areopagitul, că tu nu eşti BOU, nici vreun bou. Matale transcenzi conceptul “de bou” şi te îndrepţi vertiginos ca Hermes sau Ares, că văd că tot au început să-ţi placă les mithologies, spre Ideea de Creier Înţelept Caucazian

Demersul Răsvancristianesc ne lasă pe toţi plăcut impresionaţi. Mai ales acele figuri de stil pe carele le foloseşte acesta RC ne vor rămâne multă vreme pe scoarţa creierului. (scoarţă pe care sincer, o trebuit s-o apretez, că se boţise şi încremenise aşa când o văzut textulul tău alegoroido pantagruelian).

Să rezumăm ce ne povesteşte nouă vreun RC. Menţionez că ceea ce spune acesta RC, poate fi încadrat foarte bine în postmodernism, bineînţeles, periat bine, cu referinţele culturale aduse la zi şi cu un limbaj mai de ne-băţ-băgat-în cur. Pentru că postmodernismul, carele la urma urmei e doar un cuvânt vrea să spună următorul lucru: renunţăm, în pula calului, la toate metapovestirile şi metanaraţiunile pe care strămoşii noştrii le-au crezut, renunţăm la fundamentarea lor în Adevărul Absolut şi ne construim noi înşine poveştile noastre, interchangeabile şi interwhatever, poveşti pe care le putem aşeza oriunde în spaţiul cultural. “Cuvântul cultural” de la sfărşitul frazei e aiurea pus.

În această textulă, acesta RC face următorul lucru: ia diferite imagini, simboluri şi mituri din diferite arii adaugă nişte haţmaţuchi şofran rozmarin curry piper verde şi alb, guanara şi ce plăntuţe frumos mirositoare mai găseşte el pe pământul aista (cred tutoşi că le-a încurcat şi a băgat şi nişte cannabis sativa, că e prea halucinant textul acestuia RC) şi le subsumează pe toate unei sau unor imagini considerate de el clare şi evidente comme le bleu ciel: aceea că APOCALIPSA e aproape şi că civilizaţia şi cultura europeană (nu precizează totuşi dacă domnia sa crede că Romania a intrat pe deplin in Europa sau mai avem de lucrat la asta? Lucrat malefic, desigur….) este INFESTATĂ de imagini ale SATANEI, ale FIAREI malefice menţionate în versetele apokaliptice.

Mai clar, imaginea Europei călărind pe Zeusul bovinian de pe moneda euro grechische acesta RC o alătură imaginii apokaliptice a unei femei carele CURVA CEA MÂRŞAVĂ iaşte, călare pe FIARA MONSTRUOASĂ.

SC “Bătutul Câmpului Continuu” RC

Ecce ultima încercare a monsiuului rasvancristian de a pune pe fugă ultimii câmpi neuronali din românia. Câmpii neuronali sunt animăluţe mici, portocalii, cu guşă şi cu părul vâlvoi. Animăluţe pe carele respectivul le stâlceşte în bătaie de câte ori le prinde.

Ultima răfuială avută public cu câmpii o găsiţi aici, ghini imortalizată. (…şi cu fotografii!). Se pare că RC intenţionează să le facă o viaţă extrem de grea şi dificilă câmpilor din moment ce acest text este doar o introducere (notată cu I..roman, roman…desigur) la furia gânditurală ce clocoteşte sub ţeasta domniei sale.

La o primă baleiere cu mişcări grijulii ale oculuşilor peste textul cristianesc avem impresia că este o butaforie bine regizată, un esprit d’escalier drăguţ şi nevinovat. Din nefericire, domnul în cauză e foarte serios. Dacă seriozitatea ce răzbate din textula sa aduce foarte mult cu morga academică a expunerii unui studiu în faţa auditoriului carele stă cu curechile ciulite să prindă fiece mot cu sens şi semnificaţie, în schimb ideile îmbrăcate în această seriousnizitate sunt revoluţionare.

NU, nu aţi înţeles. Sunt revoluţionare nu pentru că aduc o nouvaute nouă şi complet incroaiabilă de merveioasă în progresul galopant al speciei umane….nu, sunt revoluţionare pentru că, nemărginite fiind, nu se mărginesc doar a tortura cu brutalitate şi barbariozitate câmpii, ci se bat ele însele cap în cap, încercând să se impună ele între ele. O întreagă lovitură de stat în mintea ideatică a domnului RasvanCristian. (iau în considerare, cu acest prilej, modalităţile de apelare a acestui…domn. Având în vedere că au prea puţine lucruri ce amintesc de umanitate, ideile lui RC adicătelea, mă găndesc să-l referenţiez pe susnumitul simplu, prin pronume demonstrative doar….acesta RC sau articolul nehotărât….vreun RC….un RC).

Textul vreunui RC îl voi străbate în propria-mi cheie franceză a hermeneuticii mai pe seară.

PS. Povestea asta cu “uite securistul şi colaboratorul cel rău mi se pare că a ajuns un hobby românesc, pe lângă cel al prostiei genetice; un hobby de animăluţ în căutarea unei supape pentru frustrările sale.”

 

 

 

De la iresponsabilitatea socială la gândirea în şoseţi albi…

Despre textul aista. Şi despre încă două.

Deci aurolacii au fost scoşi de jandarmi (şi asistenţii sociali) din canalizarea din Iancului de teama ameninţării teroriste pe carele o reprezintă. Pentru sumitul NATO. Cea mai tare e asta: “Asistentii sociali primesc ultimele sfaturi de la primarul Neculai Ontanu”. ….mea culpa, dacă Onţanu are un trecut glorios de asistent social…oricum…au prins căpetenia firoscoasă a organizaţiei teroriste:”…Echipele de politisti au scotocit zona si au capturat un singur locatar al canalului din Iancului.“…..au scotocit….metodologia scotocirii…oare unde au învăţat să scrie…

Totuşi, cel mai tare text e ăsta. În special, Agentul Soare e incredibil…. Nicu Soare…

Apoi ăsta… Onţanul băgător de lumină în canalele aurolacilor…”Nervos de recolta săracă de aurolaci, Onţanu cere: „Să se sudeze capacul”. ADS-ul propune ca soluţie alternativă prinderea capacului cu un şurub şi-o piuliţă strânsă cu cheia.” …this is not a love song.

Lăsând la o parte stilul aberant al textului şi al evenimentului….tot pe acest spaţiu virtual carele internetul este…am găsit ceva de genul aista: S-a întreprins această măsură deoarece ei sunt iresponsabili dpdv social. Sunt la a 3a bere şi tot nu-mi dau seama ce vrea să ne povestească nouă această naraţiune. Mă pregătesc de invocat. Spiritism, adică. ricoeuruleeee şi tu diltheyiuuuleee…come help me!

The best scenes I can see at the moment

…thanks, D.

Butterflies are free

Lu’ Monsiu Nabokov îi plăcea la nebunie să privească şi să studieze fluturii. Monsiu Rorty aleargă pe de altă parte, după păsări şi flori. Este, dacă vreţi, o atitudine comună, un loc în care natura, prin frumuseţea şi consolarea pe care o aduce în simţuri, încearcă să tempereze tempestul ideatic, să aplaneze contradicţiile. Gândurile sau sentimentele provocate de natură sunt, cred, întotdeauna gânduri clare, puternice, dar în acelaşi timp, infinite, lipsite de un scop bine definit, de o finalitate precisă. Cultura japoneză exprimă acelaşi lucru, aproximativ, prin sintagma “mono no aware“, evident, adăugând urma de nostalgie specifică…

Cred că, în mare există două frameworkuri de a percepe realitatea proprie şi cea înconjurătoare.

1. Indivizi precum autorii Agorei, Alin Cristea, Răsvan Cristian, Pătrăţosu, Radu Gheorghiţă….etc, şamd sunt genul de oameni ce consideră că Adevărul este o realitate, o noţiune reală ce poate fi cunoscută, descrisă şi împărtăşită. Ce consideră că din cauza acestui lucru, viaţa umană este un drum pe care se merge într-un scop bine definit, acela de a ajunge, în sfârşit, la Adevăr, a-l recunoaşte, împreună cu cei care admit acest Adevăr şi de a-l pune în aplicare. Ce consideră, tot din cauza acestui lucru, că opusul Adevărului este Falsul (lucrul greşit sau lucrul ambiguu) şi că trebuie luptat împotriva manifestării Falsului prin afirmarea continuă a Adevărului. Ce consideră că lumea şi relaţiile interumane pot fi, eventual, înţelese şi modificate pentru a fi congruente acestui Adevăr.

2. Indivizi precum Rorty, Davidson, Habermas, Dummett, Williams, pragmatiştii pe de o parte şi pigmei întunecaţi şi mârlani ca mine pe de alta carele nu admit cele de mai sus. Carele cred că ne putem, în cel mai bun caz, justifica unele credinţe şi gânduri pe care le avem, nicidecum considera ca fiind un Adevăr oglindit în realitate şi peren. Ce cred că aceste opinii şi gânduri pot fi considerate, într-o anumită perioadă, ca fiind adevărate dacă acest lucru aduce beneficii oamenilor ce le folosesc. Şi că oamenii pot împărtăşi descrieri comune ale realităţii în care trăiesc, dacă asta va fi folositor strănepoţilor lor.

Despre ovrei şi creştini

Am recitit câteva pagini din monsiu Steinhardt. Aş vrea să menţionez o frază spusă de taică-su, Oscar, la plecarea fiului său, evreul Nicolae Steinhardt pe atunci, în bulău:

“Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni“.

Din câte mai ţin minte, Steinhardt o făcut bulău pen’ că refuzase să hie martor al acuzării în procesul Pilat-Noica.

Un exemplar opus lui Oscar, paterul steinhardian, este domnul Rasvan Cristian, carele la prima vedere este un om cu bun simţ, cam bigot şi limitat în discurs, dar măcar cu bun simţ.

Însă cu ocazia unei discuţii pe Agora, referitoare la “colaborarea” (îl pun între ghilimele că nu vroi să-i jignesc pe popii care au turnat de-a binelea) în rândurile bisericii, domnul în cauză s-a căcat pe el complet. Pentru că probabil colaborarea ieste un subiect sensibil pentru dumnealui. S-a căcat cu stropi mari şi a dovedit încă o dată că românul, dar în special creştinul cu puţin discernământ are o genă, o trăsătură mioritică a urii şi ofticei. Amândoi urăsc şi se oftică din te miri ce. Iar când e vorba de discuţii serioase şi ironie, amândoi bagă capul în curu struţului şi bâlbăie pe sub nisip.

Pe Agora, apare un articol interesant despre ce tragedie a insemnat pentru cei implicaţi colaborarea cu securitatea şi ce dificil mai e acum să înţelegem bine ce s-a întâmplat atunci. Interesant ar fi, da imediat după ce crezi că e interesant îţi dai seama că e aberant. Şi profund personal, de fapt. Domnul Radu Gheorghiţă ar fi vrut el să ne facă pe noi, cetitorii, să credem că e începutul unei hermeneutici aplicate. Însă ei, cetitorii, îşi dau seama că nu cercetătorul obiectiv e implicat în acest demers, ci participantul individual la una din aceste situaţii nasoale. Citiţi articolul, e halucinant!

În comentariul pe care l-am lăsat la acest articol, am punctat 2 lucruri:

Frumoasa Melfior Ra – kakagonia unei băboanţe

Nu cred că există vreun individ care să nu fi citit vreodată un basm de Ispirescu. Baba Cloanţa era o femeie rea, o babă, sau altfel zis baborniţă (cuvânt despre care DEX zice că înseamnă babă decrepită), care în genere nu prea făcea nimic altceva înafara faptului de a fi rea. Şi proastă, pentru că de obicei eroul scăpa nevătămat de Baba Cloanţa cea-rea-şi-proastă.

Pentru o imagine mai bună a ce reprezintă BABA în vocabularul limbii române, iaca:

BABĂ - băbătie, babetă, baborniţă, băboi, cotoroanţă, cotoarbă, harpie, hoaşcă (femeie bătrână şi rea), hoanghină, hârcă (femeie bătrână, urâtă şi rea), hoancă, vacă bătrână (epitet injurios dat unei femei grase şi leneşe sau proaste).

Ei bine, cred că toată lumea are in cap o imagine aproximativă a unei cotoroanţe proaste. Dar, a văzut cineva Ideea de Cotoroanţă Proastă vreodată? No, apăi iat-o în tătă splendoarea ei. Băboiul aista este Maestrul Melfior Ra carele “Este un mare spirit venit in aceasta perioada de timp pentru a ne aduce aminte ca suntem Spirite, ca suntem scantei divine.“

Pe lângă faptul că hoaşca e incredibil de urâtă şi ar crea nu împliniri spirituale, ci coşmare terifiante oricărui individ sănătos cât de cât la cap, băbăciunea are impresia că este foarte frumoasă şi delicată. Pe susnumitul blog, sub poza aia mai hidoasă de mai sus, scrie: “Frumoasa Melfior Ra la vernisaj”.

Citind blogul respectiv ne dă seama că este vorba despre o congregaţie de babe senile şi masone care s-au săturat de croşetat(totuşi, în poze apar şi vro 3 fătuci tinere şi destul de bune) .

Btw, despre Metatron! se vorbeşte tot aici, la baba veselă.

Update> iaca şi o scriere melfiorească:

melfior-ra-calatorii-pe-vamfim.doc

Pentru a fi capabil să o lectureze, cititorul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Să îndepărteze din jurul lui orice obiect casabil sau contondent.

2. Să posede vro 3 pachete de şerveţele pentru a îndepărta şuvoiul de lacrimi. De râs.

3. Apă în caz că se îneacă.

God may be a DJ, but sure thing, He is not gay

romania-report.pdf

În noaptea asta e vorba despre Dumnezeu, oameni şi homosexuali. E vorba despre ceste lucruşoare în mare din cauza părerilor exprimate de Răsvan Cristian aici, aici şi aici. (incluzând comentariile adiacente). Domnul Cristian prezintă anumite fapte şi statistici legate de HIV, atrăgând atenţia asupra acestui “flagel” al sec. XX. Apoi pune în legătură acest sindrom (carele, în treacăt fie spus, în mintea multor comentatori este identic ba cu o boală, ba cu AIDS, rezultatul final fiind un fel de Hivaids) cu homosexualitatea, iar pe aceasta din urmă o subscrie literei Divine, care ne spune nouă că LGBTul (lesbian gay bisexual transgender) este un lucru damnabil din perspectivă creştină, un lucru ce va aduce subiectul suferind în imposibilitatea de a avea acces la Eternitate, Graţie, Paradis, etc. Dumnezeu CONDAMNĂ aceste lucruri ca fiind nenaturale. (aici ar fi fost interesant de aflat referirile exacte din Vechiul şi mai ales Noul Testament, precum şi care erau termeni prin care se crede că erau desemnaţi homosexuali, ex. arsenokoitēs, malakos etc.). În mare, poziţia domnului Cristian spune că homosexualitatea duce, în cele din urmă, la AIDS, la moarte şi la damnarea veşnică a sufletului în Iad.

Am venit aişi, io îs Satana aia mari blea

Dă-vă Dracului. Io mi-s Satana! Am vinit aici cî am auzit cî îi nevoii di mini. O satanî mai micî o venit azi diminiaţî la mini ş-o zîs că îi unu cari zici cî dacî io Satana cea Mare aş avea blog, iel m-ar băga mintenaş la iel în, cum îi zişi, lista aia în cari toţi şî ling în cur, blogroll aşaa asta era. Aşa cî îl invit pi aşela sî mă triacî urjient colo’şa. Altfel trimit un grup di satani mai mişi cari sî-i baji în hipotalamus tridienti înroşîti-n jar şî smolă, o roabî di tridienti. Hai, la dracu marş!

I say potato you say “a colabora”

Introducere:

Mă preocupă, de azi noapte, de când microbusul a lovit un câine, relaţia ce existează între cuvintele unei fraze şi semnele de punctuaţie. În bucureşti monsiu D. vine cu o chestie asemănătoare legată de Septuaginta. De la nişte oameni umani, aflu că în fişierele pelican ale dosarelor de la secu, se evita pe cât posibil uzul oricărui semn de punctuaţie. Soljeniţîn dicuia la un moment dat, în Viţelu şi Stejaru, că apropo de Pavilionu Canceroşilor, îl chemaseră la redacţia de la Novîi Mir cu următoarea nedumerire: “De ce virgulă între EI şi ERAU BOLNAVI? De ce nu EI ERAU BOLNAVI? Motivaţia redactorului de la NM era că o mulţime de oameni erau bolnavi în Rusia, iar virgula ar fi însemnat că Soljeniţîn accentuează un “fenomen minor, neadecvat realităţii de atunci” “

The perfect dialogue

Am găsit secvenţa aiasta în “Triumph of the Underdog”, un documentar cam tras de păr pe alocuri despre Charles Mingus. Cred că ce zice Mingus poate fi extins la orice tip de dialog. Deşi puterea cuvintelor este mare, uneori e bine să mai temperezi tempestu ideatic printr-o interjecţie bine potrivită (nu ca nuca).

Aristotel şi trombonul

Aristotel, în timp ce-şi aştepta prietenul şi bea un pocal cu ce drojdeală aveau ei p’acolo, scobindu-se în nas din când în când, se gândea. Şi pân’ la urmă s-a gândit şi la principiul noncontradicţiei. Cesta principiu ne spune nouă, muritorilor de rând sau mai din capul rândului că un obiect nu poate fi şi mic şi mare în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect.

De exemplu, chiar acceptând faptul că un bou poate fi transformat într-un ou (…prin înlăturarea primei litere) el nu va putea fi niciodată şi bou şi ou în acelaşi timp, pentru că altfel ar fi un bou-ou, substantiv compus care din fericire nu există în limba română academică. Iar hoţul ce stă să fure avuţia semenului său, în mod sigur îi va fura ori un bou (caz în care calitatea de bou se transferă şi respectivului semen), ori un ou (caz în care hoţul se antrenează pentru bou). Niciodată hoţul nu va fura un bou-ou.