NOUA DREAPTĂ sau hipoşentauru

Una dintre amintirile extrem de plăcute pe care le păstrez din urbea iaşioto-bahluviană ieste Facultatea de Pilosopie. Subsumată acestei amintiri foarte plăcute se află seminarul de Imaginar Medieval, concoctat de musiu Adămuţ. Asta se petrecea prin 2001. Ei bine, musiu Adămuţ ţinea une seminnaire interesant, la carelea oamenii chiar citeau ce aveau de citit. Iar de obicei referatele erau făcute fără copypaste, cum am înţeles că merge trebuşorul acum. Într-o miercuri, era vară, semestrul doi, vreo 5 dupăamiaza, erau citite referatele de sfărşit de semestru. Io ieram cam cufurit, îl făcusem într-o noapte, şi la adămuţ iera destul de naşpa să te faci de cacaua (aşa cum păţisem la Husserl, ferm convins de facultăţile mele telectuale). Am scris o chestie interesantă în 2 locuri, adămuţa mi-o înroşit.o(referatul, nu altceva) cu pixu, dar pe total a ieşit bine.

Însă la un moment dat, vine rândul unui individ nătâng. Tare nătâng. Şi cu o dicţie moldovineascî per-fec-tă. Allora, individu se apucă să citească. Îi dă şi dă şi dă şi noi ne uitam pe pereţi, adămuţul se uita trist în jos, din când în când mai vroia să spună ceva, dar se abţinea. Io cu doi indivizi chicoteam cu amortizor, dar până la urmă a devenit plictisitor şi am început să mă gândesc cum să fut încă odată Neelul, de care tocmai mă despărţisem.

Când era cât pi şi să adorm, adică să dau cu porcu, vine bomba. Individu începuse un nou paragraf care zicea aproximativ:

“…şî aşa am ajuns la concluzia cî aşiastă trăsăturî poati fi foarti bini asiemănată cu…hipoşientaurii.”

Brusc am devenit atenţi. Noi de pe canapea, musiu Tooth de pe scaun, Adămuţ de la masa lui. În prima secundă cred că toţi am crezut că nu auzisem bine. Adămuţ îl întreabă serios:

”Ce….aţi spus? ”

”Hipoşientaurii, ăştia, am găsit ieu pi undieva, aşa spunia, cî au iegzistat hipoşeintauri, da. Ci vîă miraţi?”

”Aţi spus cumva HI-PO-CENTAURI?”

”Da domnuli, şi nu mă criezi? am găsît ieu, uiti, mâni vîă aduc şî di undi am găsit iegzagt.”

Ei bine, în momentu ăsta, noi de pe canapea şi restu lumii n-am mai rezistat şi am plesnit în cel mai groaznic şi obscen hohot de râs. Nici după 2 kile de vin nu eram mai roşu decât atunci. Ne-am întors cu faţa oriunde, numai să nu-l mai vedem, că am fi crăpat, murit, dat colţu de râs. Ne înecam efectiv cu el, râsul. Pornea din vintre ca dintr.un furtun de pompier la 5 atmosfere presiune şi umpluse încăperea, şi-aşa destul de mică. Nu ne venea să credem. Individu spusese şi era convins că HIPOCENTAURII există, ba mai mult, că erau intrinsec legaţi, ei, HIPOCENTAURII, de subiectul respectiv.

Adămuţ a reuşit performanţa să zâmbească doar. A zâmbit, dar larg de tot şi vreo 5 minute în şir a zâmbit.

Faza asta a rămas antologizată bine, în memoria fiecărui participant. Faza cu imbecilu hipoşientaurian.

Care este legătura cu NOUA DREAPTĂ? Vă las să o descoperiţi singuri. Adică să zâmbiţi mult, dacă aveţi părul cărunt şi sunteţi deja plictisiţi de frumuseţea vieţii în bucureşti, sau să hohotiţi stupefiaţi dacă sunteţi acasă şi vă beţi cafeaua.

Dacă cineva poate să confirme că individu aista este într-adevăr PREŞEDINTELE minunatei organizaţiuni NOUA DREAPTĂ…..?…..sau e doar un imbecil?

Up to no date> aici putem vedea un alt tip de hipocentaurian

Adevărul despre poponari

Debusolat de diversitatea opiniilor referitoare la homosexuali, am aflat în cele din urmă ADEVĂRUL esenţei poponarilor.

Poponarii sunt:

1. ANTICUTARE

2. EI TREBUIE SĂ SE ÎNTOARCĂ

Facem un apel către toţi anticutarii din România. Orice om normal creştin etic şi moral este cutare. Voi de ce trebuie să fiţi anticutare?. Cine vă dă dreptul să fiţi anticutare?

E inadmisibil să fii anticutare în zilele noastre!!!

PS> Noi poponari, promitem solemn că dacă media încetează să intervieveze babe senile la menopauză neuronală şi moşneguţi retardaţi, atunci şi noi o să încetăm toată parada asta obscenă şi deşanţata care atentează la valorile etice etice creştine morale bune frumoase ale boborului român.

signed,

Bobonar Scatofil

pssss! din categoria “poponar, poponar dar s-o ştim şi noi, trei iezi cucuieţi” articolul acesta, scris ferm de o mână neşovăitoare şi virilă.

4 sarmale în ciocolată

Încă din “Cuvintele şi lucrurile” Foucault remarca faptul că o schimbare importantă în gândirea modernă este apariţia taxonomiilor şi clasificărilor in extenso.

asta era o idee.

Domnul Alin Cristea este un om modern, în toată puterea spiritului său. El obişnuieşte ca aproape în fiecare zi să contorizeze cerberic numărul blogurilor şi numărul postărilor, şi după aia să ne spună şi nouă câte sunt exact, ca să le mai numărăm şi noi odată, dacă nu-l credem.

pentru mine, chestia asta ie extrem de enervantă. nu ştiu de ce, dar ie enervantă rău.

Poate şi pentru că dă impresia unei mici gospodine harnice şi evanghelice ce turuie toată ziua despre ultimele tendinţe în gustul borşului.

Lăsând la o parte persoana domnului Alin Cristea în sinea ei. A persoanei.

O istorie a onestităţii- Frederick Copleston

La editura ALL….şi eu aş vre să aflu ce se întâmplă, dar nu pot face asta, deoarece situl editurii ALL nu funcţionează. Şi cred că ştiu de ce! Pe lângă faptul căco nstructorul iextrem de iintelighent ale luia l-a făcut cu mirabolanta tehnologie de la Microsoft, recte ASP, situl editurii ALL ieste atât de urât şi hidos la cub încât cu siguranţă a căpătat conştiinţă de el şi s-o dus fuguţa să se ascundă. La capitolul “cel mai Oana-Zăvoranu site românesc” ar lua cu siguranţă magna cum nicio laudă.

Ştiind că ieditura ALL ieste o ieditură foooarte frumoasă şi plină de cărţi interesante despre cum să grădinărim, să traforăm şi să facem corect o trahectomie, m-am oarecum mirat de apariţiunea unei cărămizi, mai precis “Istoria filosofiei- Grecia şi Roma” a luia monsiu Frederick Copleston.

Mirarea mea, departe de a hi pilosopică, ie mai degrabă o stare de relaxare. În ultimul vrem îmi arunc ochii pe tot felul de monstruozităţi emise de diferiţi reprezentanţi ai bisericilor române. Discursul lor este asemănător cu situl editurii ALL. Aşa că mirat am fost tare să observez că textula incipientă a dihaniei (11 volume, vreo 4000 de pagini) coplestoniene este exact ceea ce vrea să hie: o istorie a filosofiei şi nimic altceva. Cu atât mai mult cu cât a fost scrisă de un iezuit, pentru uzul generaţiilor cam tâmpe de seminarişti catolici…aşadar, omnia ad maiorem dei gloriam. Cel puţin în cele 12 random pages răsfoite, lucrul ăsta îţi sare în ochean. Cu o intenţie nepărtinitoare, axiomatic, Copleston prezintă tezele pilosopice iar apoi le ia la puricat, arătând clar motivele pentru carele îşi aruncă acordul sau dezacordul acordeonului gânditural. Însă fără părtinire, fără încrâncenare, nu auzi scrâşnetul molarului pe canin şi nicăieri nu te păleşte IHVH sau Domnul Jesus cu vreun imperativ moral bine demonstrat în stilul BOR.

Cărţoiul se porneşte cu disputa Copleston-Russell on iegzistenţa lu Doamne-Doamne. Deşi Copleston o cam ia la popou, remarcabil e faptul că încearcă şi reuşeşte să rămână la nivelul unui vocabular comun, un vocabular care să facă posibil dialogul. În unele moment ale dezbaterii, Copleston aproape încearcă să-şi explice sieşi gândurile interlocutorului, să suprime distanţa incomensurabilă ce separă un agnostic de un iezuit. Iar acest lucru mi se pare super pizdos, având în vedere mârlănia culturală actuală şi lipsa acută a mai multor indivizi gen Andrei Scrima sau Ioan Ică jr.

Aş vrea să mai grohăi un singur lucru obsecvios. Cople îşi incipitizează aşa cărămida:

“Motivul principal pentru care am scris această carte….a fost (acela) [n.n. bre traducătorule, au nu gâdilă mai plăcut curechiul românesc un nume predicativ?] de a pune la dispoziţia seminariilor ecleziastice catolice o lucrare care ar trebui să fie, într-un fel, mai detaliată şi plasată într-un orizont mai larg decât manualele folosite în mod obişnuit, şi care, în acelaşi timp, să încerce să expună desfăşurarea logică şi interdependenţa sistemelor filosofice”

lasă-mă să uit c-am fost reptile…

boşcăimea, adică starea în care ieşti boşcău, ieste o stare binecuvântată. numai pentru boşcăii carele au ajuns să fie. ce însemnează a hi? a hi însemnează, je pensez, următorix lucru:

a hi înseamnă a-ţi câştiga existenţa. pentru că fiecare se pizdeşte cu câte cineva pentru anumite lucruri. iar atunci când câştigi acele lucruri, o faci printr-un efort mare sau mic. pentru a-ţi câştiga iegzistenţa, tre să şezi în adevăr. a fi, fiinţătura acolo unde ieste realul, a nu născoci, a nu ascunde cele întâmplate, a nu gândi cu ochii altuia, a nu gândi că cineva poate schimba lucrurile cu simpla vorbă altfel decât sunt ele, aşa cum sunt, ieste curajul, curajul caca litate şi curajul ca cea mai pizdoasă virtute a uomului.

curajul de a vedea lucrurile aşa cum sunt iele aşează hominidul în adevăr. din aceasta lucru, homoul îşi câştigă propria sa iegzistenţă. dintre toţi oamenii luaţi la un loc, puţini reuşesc lucrul ăsta.

puţini oameni, şi şi mai puţin boşcăi. aşa că, am putea rade vreo câţiva hodorogi.

am uitat ce-am vrut să spund, deci rezum:

MUIE LU NENEA ILICI

MUIE LA BOŞCĂII CARE IEI SE-NGHESUIE ŞI VOR SĂ PRINDĂ LOCUS PE SCAUN ÎN METROU

Lene, plăcere, morală şi futut în cur

La noi în românica anotimpurile vin şi pleacă şi din nefericire sunt chiar 4. În alte părţi îs 2 sau chiar unu. Care ştie geographein să bage nuanţe.

De ce mă fute treaba cu vremea şi anotimpurile? Pentru că are legătură cu fututu in culo şi cu libertatea. Hai să-i dăm bătaie la popoflendură (veveriţa murdară), this time in a serious manner of speaking (semantics will do..)

[Break. In a manner of speaking, varianta kalokagatonică nuvelă şi vagă:

şi varianta potriviturească cu zilele astea, de fapt cu toate zilele, pen că, n.est pas? avem nevoie domle de muieri carele să ştie să pună piciorul în prag, punctul pe i, şi eventual care să ştie a scrie un pic:

Nu-i comme ca că Amanda Palmer rules? Mamă ce pizdeală i-ar da lu’ Nuvel Vag…aşa, domle, fimei voinică carele ştie ce vrea, nu şopotitoare din asta vagă, făr’ di coardî vocalî, di trebi sî ti prelungieşti cu uriechia ca sî-ţi dai seama ci vra sî zicî…deci bine, gata deci.

ba nu. tot în linia de partid cotidiană, iată-le şi pe nenorocitele astea şi incultele dreacului de lesbiene împuţite cum ne distrug iele familia, conştiinţa, poporul, copii, morala, timpul, lămpile cu becuri economice, plăcinta arsă din cuptor, din cauza lor domle graşii s-au îngrăşat şi distrug ecosistemul….eeeeeee, ie ingrozitor, în-gro-zi-tor ce se întâmplă cu depravaţii aştia…:

back to the point..

Boboarele carele muncesc, adicătelea uominii care îşi rup speţii la muncă, trăiesc. Se mai întâmplă, e adevărat, rar…ca oamenii ce muncesc să mai şi trăiască, adicătelea munca (marş la iegăl şi vezi pe filierul master-slugoi, cum construieşte munca subiectivitatea şi constiintul) nu ajunge să-i îndobitocească completamente.

Fundul sau ‘mnezău?

Din ce în ce mai multe şi rotofeie tîmpitocraţii mă înconjoară cu vervă.

A inceput again isteria anuală cu poponauţii şi vajnicii apărători ai moralei strămoşeşti: cobele negre şi enervante, recte boborul preoţesc pe de o parte şi băieţii intelectuali de la Nouvelle Droit, noul drept adică nu chiar foarte nou, ci chiar foarte vechi, având în vedere vârsta respectabilă a neanderthalienilor. După figurinele participantilor, ie dificil să-ţi dai seama acurat cărei epoci specifice aparţin.

Bănuiesc că a fost destul de greu să îmbraci traditional rumanische atât de multe persoane cu handicap psiho-motor. Sau poate the niggers below s-a gândit că oricum de partea lor staţionează Adevărul, aşa că nu prea contează faptul că participanţii la Veritas sunt sluţi şi cu o vagă atitudine retardată:

Nu reuşesc să mă psihiatrizez foarte ghini acum, dar ce părere aveţi despre portavocea, privirea şi figuinul individului following?

…destul de bunuţ, zic io. cred doar că ie un pic strâmt. Iel spune lucrurile următorix:

„Nu purtăm un mesaj intolerant. Mesajul nostru este unul care susţine valorile tradiţionale româneşti, fără de care acest popor nu ar fi existat vreme de atâtea veacuri.(deci popo guys duc la distrugerea neamului. n.n.) Menţionăm că nu protestăm împotriva homosexualilor, ci a homosexualităţii”

Partea de final e tare. Like in comunismul in sinea lui ie bun, dar interpretarea dată a fost greşită. sau …n.avem nimic cu naziştii, ci doar cu nazismul. Mă duc să mănânc un peu de dulceaţă şi mai aberez un pic.

…gata. un gandac maroniu urca metodic, cu o eleganţă descartiozoidă, gradat, de pe piciorul scaunului până la borcanul de dulceaţă…probabil citise si el regulile metodice…să urc acum încet încet prin puterea gândăcimii mele, de la lucrurile cele mai mici la lucrurile cele mai mari.

mda…in continuare, vaticanu îi dă cu omuleţii verzi iar uoărtodocşşşii se zborşesc ultragiaţi. unii baptişti radicali îs de părelniţă cum că satanael ie de fapt extraterestru. un argument suprem împotriva iecumenismului şi a martienilor satanişti este adus de o participantă înfocată la combatere (adică baterea comună):

“Domnul a meşterit cerul şi pământul. N.a zis nicăieri cerurile şi pământurile.”

Bun aşa.
Ce altceva? Iliescu. unii indivizi îl ling pre toate părţile pe Preşedintele Nostru, sau cum i se mai spune. Hoaşca Zâmbitoare. Probabil după ce îşi va da obştescul final (măcar pe ăla o să-l dea de bunăvoie, sau se învârte de vreo reîncarnare?) va fi ipostaziat de adulatori. Fosta-Noastră-Magherniţă-Sfântă.

Mi-am făcut curaj şi l-am chestionat politicos pe zâmbăreţ de ce oare i se mai spune domnule preşedinte. Lingăul de serviciu pe seara asta a sărit prost cu răspunsul. E vorba despre eternul şi fascinantul Mihnea Tâmpescu. Răspunsul său, mai la obiect şi concludent ca niciodată, că doar de aia îşi dă doctoratul în pilosopie (antisemitism creştin, subiect tare de tot…) m-a făcut să caut cu privirea prin casă vreo funie mai solidă. Atenţie suicidari: never read Mihnea Tâmpescu…e adevărat, are efectele scontate.

A venit vara. A inceput atacul pizdelor. Ele te aşteaptă, dacă ai cumva impresia că în metrou sunt mai puţine, te înşeli. Te fugăresc pe bulevarde, grămezi de pulpe fragede, chiloţi multicolori, miasme adumbritoare de raţiune şi ţîţe răzvrătite te aşteaptă să te execute. Fugi, fugi, nefericitule. Atacul pizdelor a început.

Orice ai face, ei există. Din nefericire, toţi cei menţionaţi mai sus există in realiter. Undeva, acolo, la un moment dat ai să te întâlneşti cu ei. Şi va trebui să rămâi un om bun în continuare. Nu datorită vreunui principiu extramundan, ci datorita faptului că individul humanoid e o specie destul de lenesă, comoadă. Iar răul e extrem de obositor, cere mult mai mult efort pentru a fi menţinut la acelaşi nivel decât binele.

Da, sunt destul de stresat. din varii motive. In seara asta am mai avut ocazia sa privesc o scena in care binele si raul se intalnesc şi-şi fac avansuri reciproace. Un spectacol in care binele, oricat ar fi de bun, se transforma contagios in rău.

Marius Cruceru este un individ gras şi de multe ori antipatic. uneori arogant. alteori de o ironie voit bună şi prietenoasă. Mă enervează cu bonhommmitatea lui mare şi delicată ca un hipopotam îndrăgostit.

Pe de altă parte, este unul dintre indivizii ce au făcut parte din echipa translatoreasca a Septuagintei bădiliţiene. Nu ştiu exact care a fost contribuţia sa la proiect, însă bănuiesc că a fost apreciată. Şi mai ştiu că nu a fost plătit pentru asta (sau a refuzat paymentu, smth like that). Pe de o încă altă parte, individul poate fi jovial quando dolează. Pe de o a treia părticică încheietoare, dasseinul său ie pastor. Cu toate aiestea, bănuiesc că nu consideră faptul că frecventează Părinţii Pustiei ca pe o erezie. În acelaşi timp, iaşte singurul individ cu o atitudine relaxată referitor la ortodoxie si protestanti.

Tonight i.ve seen smth rar intalnit sau oricum des intalnit dar niciodata facut public (desi bor.ul incepe sa dea vitejeşte din coate in privinţa asta) in vreo confesiune din, de pe, sau deasupra planetei ăsteia. Cu o logică leit inchiziţională şi cu un limbaj picurat de pe săbiile cruciaţilor, membrii propriei sale confesiuni îl atacă cu o virulenţă şi o lipsă inimaginabilă de minuscul reper moral. Toată povestea e aici.

A fi bun si a fi rau sunt sintagme abstracte. Dar să le luăm aşa. Cred că răul se manifestă prin două modalităţi: violenţa şi prostia. Mai cred că binele nu necesită examinări, explicaţii, pe cand răul are nevoie de un temei. Lucrul greoi, malign, rău ….este interesant cum functionează învinovătirea ca armă în economia răului mundan. De vreme ce nimeni nu ie perfect, tabăra binelui poate fi atacată întotdeauna prin învinovăţire. Aceasta poate fi reală sau imaginară, individuală ori colectivă, ideologică sau accidentală (atacuri ad hominem, calomnii, mutarea conflictului in domenii străine ca cinstea, onoarea, moralitatea), ţintită direct în rude, prieteni, trecut.

Recurgând la învinovăţire, răul obligă binele să se dezvinovăţească, să se apere. Rezultatul este că răul se estompează pe sine ca rău, apărând dimpotrivă ca apărător al binelui, al purităţii, al consecvenţei: nu el, ci celălalt este răul. Dezvinovăţirea are acest efect chiar şi atunci când învinovăţirea este lipsită de orice temei, când este total imaginară. Calomniaţi, calomniaţi, va rămâne întotdeauna ceva…acel ceva este impresia exterioară pe care o lasă confesiunile evanghelice, cel putin pentru mine, o impresie extrem de cătrănită.

Asta este intr.adevăr o părere generală. Necunoscând amănuntele conflictului vechi, nu mă pot pronunţa. Însă impresia lăsată de grupul de pastori indignaţi este aceea de prostie crasă. Răul se foloseşte de prostie, proştii reprezentând masa ideala de manipulare datorită numărului lor ridicat. Prostia şi sărăcia sunt stări propice instaurării răului. Lenea găndirii şi confortul moral se instaurează cu uşurinţă în questa conditione.

Nu ştiu ce favoruri sau defavoruri a făcut Marius Cruceru confesiunii din care face parte. Presupoziţia mea este că oamenii graşi sunt at the same time oameni buni. Însă cu siguranţă, implicit, a făcut un mare defavor. Făcând public acea lettre ouverte al grupului înfuriat de pastori ai propriei sale confesiuni, el a făcut publică şi răutatea şi genunchiul moral al broaştei acestei confesiuni. Mă îndoi de profundis că cineva ce vede acel epistol virulent, mai poate avea încredere în bunătatea şi buna credinţă ce predomină în cadrul acestei confesiuni.

Unde pizda măsii ie funia aia?

Observez que despre partea dorsală a corpului uman şi heiligul gott n.am aberat yet.

No, iaca: cioroii negri de mai sus răcnesc Isus a inviat cu moartea pe şalupă călcând. Asta insemnează că motivul pen care poponarii muss sein băgaţi la lei ie unul principial: gott sagt că nu ie bine deloc s-o dai (sau iei) la poponeţ (e adevărat, ar fi putut striga niscaiva versete mai la obiect, nu paralipomena aiasta universal valabilă). Deci poponarismul contravine un principiu divin, neh? Iegzagt, îmi autoconferăzăluiesc dreptate. Und justice for few!

Dacă aşa stă trebuşorul, de ce cioroii poartă şi idea tematică cu “Reveniţi la normal!” care normal deci? normalul mundan, majoritatea morală de aci de jos ie identic cu “normalul” gott/ului din Heaven? daca da, ar trebui să.i declare eretici, să.i ana-fureze şi excomunice pre nenorociţii de poponari. dubioasă treabă, oricum ai lua-o…

dar să ne gînditurim şi altfel: morala crestina, ce iaste iea? lupta impotriva pacatului şi infrăngerea plăcerilor, trupeşti sau nu, a impulsurilor, a instinctelor… deci toate acestea, plăceri, impulsuri, instincte sunt fireşti, naturale, anterioare oricărei morale. Aşadar, moral vorbind, se aşteaptă de la mine să mă înfrânez, să mă înfrâng necontenit. Necontenit, of course, deoarece chiar şi bătute bine cu toporişca morală, pasiunile rămân latente. Ceea ce insemnează că morala ie o luptă continuă cu mine însumi. Astfel incât oamenii morali pot fi oricât de buni, dar niciodată fireşti, spontani. Natura iaşte deci un principiu al răului, morala se constituie pe seama iei, prin actiuni deprinse, studiate şi acceptate conştient. Lupta unui rău natural cu armele unui bine intenţional care eventual devine atât de uzual încât ajungem să-l confundăm cu ceva la rândul lui natural.

Răul natural este personificat (satana cea rea), binele la fel (înger îngeraşul tău). Morala ca dihotomie. Lucru carele nu ieste deloc benefic pentru linistea mea psihică….morala este destul de anevoioasă. Ie destul de greu să fii un om moral, aşa că morala se refugiază încet în sfera elitelor. De la înălţimea elitelor ea propagă normative. Eşecul moralei, nedreptatea lumii acesteia, cere bineîţeles o compensaţie mult mai adâncă şi….compensatorie la greu. Nu poţi să-ţi rupi oasele la muncă şi să-ţi observi nevasta trăgându-şi-o cu şeful tău dacă nu ştii că acolo, undeva, te aşteaptă ceva super ultra califragilistic de pizdos. Nemurirea putorii tale de suflet. Rejoining God…the supreme bliss…shit like these…

Deci: ce neagă cioclii dumnezeieşti? care moralitate si care normalitate? un homosexual ateu este de două ori ars pe rug? de ce au treabă cioclii cu un homosexual ateu? un homosexual creştin poate să şi-o tragă măcar odată la 10 ani? în popou, of course?

ceabăbliabăbliu…und (aici radu iliescu, heiligu exeget neobiblicohitlerist ar intreba dacă prezervativul te păzeşte de sida) gott vobiscum, poponariis!

adăugitus est: observez ca au apărut cîţiva maniaci entuziaşti ce îmi doresc binele. aştept să apară şi poponarii răzvrătiţi. in special unul dintre iei ieste extrem de vivac. pre numele luia Trăiascălibertatea si cu moartepoponarilor@yahoo.com ca mail, el ie in acelaşi tempus un fin povestitor. Citez din mesajele sale mai puţin politicoase (pe cele gentelmăneşti le-am lăsat la oculusul liber):

“ce bine ar fi sa-mi cazi in laba sa te bag cu capu-n cacatu matii curve care te-o fatat”

“….si sa te bag intr-un butoi de cacat statut sugemi-ai pula de muist obosit cu cercel in lindic”

“nu sti cati poponari de astia am batut eu pana acu. candva tot te prind eu si te fut in cur cu cacat.“

care se bagă la hermeneutizat dialectic? o prima impresie ie ca individul este un poponar carele e terorizat de gandul ca pan la urma o sa trebuiasca sa-şi facă come outul. pe deasupra mai posedează şi nişte dileme grave la bibilică…..de exemplu, nu reuşeşte (poate pentru că nu a incercat niciodată) să se hotărască carele ie instrumentul cel mai bun pentru futut: organul lunguieţ au ba sau căcatul….oricum ar fi, o altă problemă la fel de serioasă este aplecarea lui spre căcat. In medie, la 10 cuvinte introduce subtil un căcat.

Acelaşi individ comenturează şi aici, în stilul inconfundabil.

Un alt specimen ce mi-a atras atenţia este la fel de gentlemanoid ca ză first one. Doar că, în cele din urmă, deranjat probabil de faptul că aş dori să-i dau o muiţă mică lu ilici, a postat pagini întregi de interviuri şi propagandă şi cv.uri iliesciene, guşiene und other libidinoşenii like that. Specimenul era la origine deranjat de faptul ca mi-am permis, ca un porcule şi dobitocule ce mă aflu, să o insult pe Marele Maestru Melfior RAA, care a scris 22 de cărţi iar eu niciuna.