Titus Filipaş, persoana referitor la care am început să dezvolt o mică obsesie patologică, miaună again:
(i) Trebuie să fie furnizate răspunsuri coerente în limba română la atacurile non-ortodocşilor, atacuri care se fac de pe poziţiile filosofiei analitice, împotriva ortodoxiei în general.
1. Onest comme tujur, Filipaş foloseşte cuvintele în accepţiunea lui especială. Caracterizate drept atacuri, orice argument cade de pe poziţia dialogului pe treapta duşmanului de clasă. Îi reamintesc domnului Filipaş că Stalin, Marx, Engels şi Dumnezeu au murit. Demult.
2. Filosofii analitici (sic!), ăia puţini carele mai sunt, au o cu totul altă trebuşoară decât să miaune la adresa ortodoxiiiiei. Mai exact, îi doare-n cur de tâmpeniile astea. De pe poziţia lor sau nu.
3. Probabil musiu Filippa posedă propria lui noţiune de “coerenţă”. Singura manifestare “coerentă” a unui dialog dintre credinţă şi logică îmi apare la ora 8 in the morning, beat fiind, a fi disputa Copleston-Russell, în carele Copleston şi-o ia masiv. Adică Gott şi-o ia.
4. Non-ortodox……? Vroiai să spui de fapt mulţimea oamenilor ce gândesc normal şi sunt non-cretini?
UPDATE: Confesiunile Carlei desfăşurate pre aproximativ 30 de commenturi, îs fascinante! Din câte observ, a scriiturat tăti aiestea într-o singură şi lungă sesiune maratonică de furtună-în-creier psihanalitică. Recunosc, Carlita mă ia de departe: nici io nu-s atât de psihopat comme elle…
J.ai vu părerile mneavoastră refereturoase la imixtiunea Besericii in datul de legi etc, recte in politics. Nu ştiu sigur, dar cred que prea sfântul blog am lecturat un lucruşor cu 22 de ONG (bag mânul în foc que tăti ierau creştine) care-au semnat uo scrisorică anti-avort şi alte mormăieli din questea. Iarăşi nu ştiu sigur si j.ai raison, mă documentoidez…, chemaţi mneavoastră sau Besereca la….referendum? Din câte ştiu avortul nu ie o chestie de importanţă naţională. Din câte ştiu Besereca poa să stea eea şi atârnată de limbă, que tot nu potenţează iea să facă referendum. Pen că ie nenonconstituţional. Hîc!
Revin pre după amiază cu o annnaliză in extenso. Până atunci, uo dedicaţiune carele ştiu sigur que o să vă gâdile urechile într-un mod fooorte plaisiratic….
Mda. deci aşa. să vedem hîc şi annnaliza….Perul Baştovoi vorbeşte despre abort şi cum ar fi bine şi frumos que Besereca să se implicheze în chestia asta, să schimbe legile, să facă dreptate, mai precis.
1.Mă miră că nici un Minister nu se mobilizează să facă ceva ca fetele sub 15 ani să nu mai rămînă gravide.
Exact! Câtă perspicacitate! Creştină! E foarte adevărată observaţia perului Baştovoi. Ministerul Agriculturii, ministerul Internelor şi cel al Culturii şi Cultelor stau ascunse, pitite la marea măiestrie, nefăcând absolut nimic în această privinţă. Halal, bre, Ministerelor…..!
2. Împotriva acestei legi diabolice şi cu totul anticonstituţionale (legea încurajează şi legitimează coruperea de minori, căsătoria fiind interzisă sub 15 ani), s-au ridicat 22 de organizaţii care au adresat un memoriu ministrului Sănătăţii.
Baştovoi, retorica penetrantă la alte categorii sociale, de genul “lege diabolică”, “vrăjmaşul cel rău” las-o să stea dracului doar în mânăstire. N-are nicio treabă înafara ei.
Argumentul ce urmează după asta e atât de mârşavo-cretin-aberant încât logica mea tocmai şi-a luat lumea-n cap şi a tulit-o pre câmpi. Legea încurajează şi legitimează coruperea de minori la fel de onest şi corect precum legile ce prevăd o durată mai mică a sentinţei în anumite cazuri de homucidere încurajează crima, la fel de onest şi corect precum judecătorul ce alege cea mai mică durată a unei sentinţe (din limitele oferite de lege) încurajează acea infracţiune.
3. Însă prima Instituţie care are datoria morală să combată această lege este Biserica Ortodoxă Română.
POFTIIIIIIM????!!!! BOR? Datorie morală? Muia asta de pseudo instituţie are datorii morale? Şleahta de securişti. Bine. Să admitem că are, că poate avea datorii morale. Părintele Başto ne spune că are datoria morală SĂ COMBATĂ LEGEA. Ce treabă are moralitate cu baterea de lege? Imperiul moralului parcă se în- şi ex-tinde pre altă pajişti, pajişti pre care nu paşte LEGEA. LEGEA paşte pre pajiştea LEGIUITORULUI, adicăcolo’şa unde Besereca Uortoduocsă Română nu are a pune botul iei lăcustitoriu şi moral în veci. Besereca Uortodoacsă nu schimbă legi, nu propune legi, nu cheamă la referendum, nu propune amendamente la legi. Cele 22 de organizaţii, uortodoacse, of course pot să scrie kilometri de scrisorele de amour. Sunt oarecum sigur că pe cineva îl doare foarte tare în cur de respectiva misivă.
4. Mă întreb dacă toată tărăşenia cu împărtăşirea mitropolitului Corneanu la greco-catolici nu a avut scopul de a sustrage atenţia opiniei publice ortodoxe de la o manevră politică atît de grosieră.
Da, bre! CUm ţi-ai dat seama? Câtă agilitate…!
5. “Ne opunem categoric unei eventuale modificari a legii prin orice alt tip de act normativ, care ar eluda Parlamentul si dezbaterea publica”, se incheie scrisoarea adresata ministrului Sanatatii.
Şi ce? Şi ce dacă vă opuneţi? Cum, mai precis, vă opuneţi? Cui pizda măsii îi pasă că “vă opuneţi”? Şi mai exact, CUI vă opuneţi?
Per total: ce morţii măsii caută Besereca în politică? După parodia de Sinod, care ba nu permite (2004), ba permite (2008), of course, după aceleaşi canoane mult invocate, accesul bărboşilor burtoşi la mandatul politic, dom Savatie ne spune acum că Besereca are datoria morală de a modifica legi….nu mă-nnebuni, nea nicu… opinia asta e la fel de nesărată ca poanta cu nicu.
Duce Românica lipsă de consilieri locali, deputaţi, parlamentari? Se pare că da, altfel nu-mi imaginez de ce vrea Besereca Uortodoacsă să intre ea în politică. O să ajungă Românica stat teocratic comme Grecia? Tot ce-i posibil, cu cu marea masă a cretinilor uortodocşi de veghe în lanul de căcat moral.
Domnul Titus Filipas readuce în dialog câteva precizări utile, în urma ultragiatorului text la adresa perului Bastovoi. Utile, iarăşi, pentru domnia sa, căci pentru SUBIECTUL în discuţie, recte:
Frazele citate din Bastovoi sunt tâmpenii au ba?
, precizările au o tot atâta utilitate câtă are cărticica despre viaţa sexuală aluia Kant pentru studiul bucoavnelor acestuia. Adică niciuna. Evitând această întrebare, Filipaş vorbeşte despre ruşi, basarabeni, originile sale, stiluri de scriitură, probleme de gnoseo-ontico-metapisice la kant, epistole scrise de domnia sa celui mai inteligent individ din promoţie şi o mulţime de alte lucruri extrem de interesante.
Dat fiind faptul că domnia sa continuă să evite întrebarea scrisă MAAARE cu ROOOOOŞU, îmi permit şi eu să aduc câteva observaţii la fel de utile:
1. Blogul domnului Filipaş este unul interesant. Cum i-am menţionat respectivului domn, apreciez faptul că aduce o oază de informaţie în banalul cotidian al blogosferei (cu destule excepţii, dar sunt sigur că domnia sa nu le-ar considera astfel), dominat de banalele ieşiri din prezent în cea mai pură stare de neînsemnătate virtuală. Este foarte adevărat, apreciez blogul domniei sale. În acelaşi timp, mă gândesc la utilitatea lui. Blogul domnului Filipaş este util la fel precum Enc. Britannica este utilă sau la fel precum orice bază de date este utilă, ba chiar esenţială pentru orice research serios.
Cantitatea imensă de informaţii pre care ne-o ofertează dumnealui, informaţii referitoare la o mulţime de subiecte (fizică, pilosopie, etică, eco-stuff, cuantică, web 2 sau 3.0, politică, precizări lingvistice şi literare) este fără îndoială, de primă mână. Mă feresc să intru în polemică cu domnul TITUS FILIPAŞ, datorită agerimii sale intelectuale, demonstrată de altfel şi în ultimul său text: “Cu cine discut/sau nu despre Kant?”(în care ne mărturiseşte, candid, că el, primo inter pares, discută despre Kant doar cu prietenii domniei sale, prieteni despre care aflăm că sunt foarte inteligenţi)
De aceea, unul din puţinele lucrurile ce i se pot reproşa scriiturii filipaşiene (înafară de stilul său impecabil românesc, sintaxa şi vocabularul său) este acela că este lipsită de viaţă. Lecturând pe domnul Filipaş te confrunţi cu un stil sec şi mecanic de prezentare a informaţiei. Tone de informaţie prezentată robotic, într-o manieră ce aduce mai degrabă a R2-D2-ul starwar-ic decât de o fiinţă umană. Cele câteva sentimente ce ne-ar îndritui să-l considerăm uman pe autor transpar prin intermediul ironiilor DELOC vulgare, dar seci şi forţate, lipsite de cel mai elementar simţ al umorului.
Atenţia maniacală pentru detalii (sute de date precise: ani, perioade, cifre, statistici, sute de citate bine delimitate în timp, oră exactă, zi, luna când a fost spus un anumit lucru), intransigenţa extremă faţă de sensurile cuvintelor şi a expresiilor, intransigenţa dublată nefericit de aceeaşi lipsă a umorului, îl fac pe domnul Filipaş greu de deosebit de ceea ce reprezintă o “maşină”, cum erau denumite computerele.
Domnul Filipas se pare că este o maşină în căutare de răspunsuri la întrebările pe care le pune domnia sa peste tot, bineînţeles, dintr-o sete de cunoaştere ce îi face cinste, ca oricărui refugiat basarabean. Această sete neţărmurită de cunoaştere îl face să posteze multe şi unele extrem de lungi comentarii. Oriunde găseşte un subiect interesant. Şi bineînţeles, setea de cunoaştere îl face să găsească peste tot subiecte interesante. La care se pare că de fiecare dată, el şi numai el are soluţia perfectă. De exemplu, răspunsurile pe care le aşteaptă domnul Filipaş în link.ul de mai upstairssssssssssssssssssssssssssssssssssssss (vaaai, iar n-am uzitat limba noastră cea frumoasă şi eine kleine krokodil) sunt aşteptate de pe urma discuţiilor de aici, foarte frumoase şi interesante, doar că inexistente. Domnul Filipas nu vorbeste propriuzis cu cineva. La chaleur de ta voix, musiu Filipas, se risipeste în şirul bornat kilometric de text atent şi minuţios conceput. Ca o ultimă observaţie, onestitatea intelectuală a ubernumitului domn se opreşte în locul unde Patapievici îl invită să-şi publice în presă părerile referitoare la deturnările de fonduri de la ICR astfel încât să se poată întâlni amândoi la tribunal. Nu văd de ce aceeaşi onestitate intelectuală îi cere domnului Filipaş, după ce atacă textul lui Patapievici, să atace şi persoana dumnealui.
Domnule Titus Filipas, numele meu este H.-R. Patapievici. Va citesc consternat si mihnit diluviul de comentarii. Imi parazitati textele, fara a aduce un spor de cunoastere, dar punindu-va intr-un mod indecent in lumina. Va rog insistent sa va publicati acuzatiile la adresa mea in presa scrisa, pentru a-mi putea oferi ocazia sa va dau in judecata pentru calomnie. Nu va mai ascundeti pe internet, iesiti la lumina. Va asigur ca nu voi intirzia sa va dau in judecata. Indrazniti, d-le Filipas. Fiti drept cu dumneavoastra si supuneti-va curajos si altei justitii decit celei, lesnicioase, pe care o incurajeaza calomnia aruncata indraznet pe sub masa.
Musiu Filipaş, blogurile, forumurile nu sunt făcute pentru o arheologie foucaldiană sau nu a ideilor. Nu sunt făcute a expune pixelatic eseuri formatate iniţial pe pagini A3. Iele iesenţialomental sunt făcătăluite pour schimbul eşanjist de ideoane. Nu văd rostul expunerii riguroase şi pe spaţii imense de ecran, pe spaţii atât de întinse încât şi mausul se spărioşează şi nu vrea să mai muveze rotiţul, a genealogiei unei idei. Pentru asta există revistele de specialitate, iegzistă revista romana de fenomenologie, iegzistă conferinţe, ietc.
Pentru scopul comunicării eficiente, ideal ie ca sutele de pagini ce îi vin în minte domnului Filipas atunci când se loveşte de un subiect interesant bănuiiiesc que pot fi sintetizate în câteva fraze, cu trimiterile la lectură de rigoare. Dar domnul Filipaş preferă să desfăşoare forţe supravernaculare impresionante pentru a spune puţin.
2. Să spicuim din ultimele sale notiţe:
Ca refugiat basarabean din vechiul judeţ Soroca, cu drepturile mele clare de răzeş, am dreptul legitim să mă exprim în termenii cei mai categorici pe această temă.
Frază inutilă. Nimeni nu i-a interzis nimic domnului Filipaş, nimeni nu l-a întrebat de unde provine. Mai departe, ce face soft-ul (]n sensul de individ riguros, la fel de riguros pe cât o cer instrucţiunile limbajului unui soft performant) Titus Filipas? Cu o pereche de foarfeceeeee, Titus Filipaş taie o bucăţică de “realitate” ;i o coase de altă bucăţică de realitate, în speranţa manufacturării unui costum frumos. Buc-căţelul pre carele-l taie Titus ieste acesta:
Lucrurile în sine, inaccesibile experimental, constituiau la Immanuel Kant realitatea accesibilă prin discursul de cauzalitate
La această frază a intelectualului Titus Filipaş am comentat următorul fragment:
“Din vagile cognoscinte kantiielniţe, ştiam que Ding an Sich-ul ie inaccesibil de tăt, allora putem cognoasce doar qu.il existe….dar s-ar putea sa ma inselez….cu Vernunftu n-am mai discutat dehăt ani de zile.”
…ca reacţie la faptul că în general, discursul de cauzalitate ie destul de greu de înfăptuit, în orice domeniu ar fi el, cauzalitatea fiind o noţiune şi o relaţie cel puţin mie, non.intelectualului mujic rusomanciurianojaponez corcit cu o mulatră, încă neelucidată pe deplin. Fragmentul mi-a stârnit interesul ingropat demult, deoarece din vagile mele cognoscinţe referitoare la un plauzibiloposibil scrib numit kant, lucrul in sinea lui nu reprezintă o realitate. Titud Filipas nu a catadicsit sa dezvolte problema, să precizeze ce înţelege domnia sa prin realitate sau discurs cauzal, deşi am mărturisit că ie foarte posibil să mă înşel şi nu am pretins serenitate atotcunoscătoare asupra uoăperei cuntiene.
Ce a catadicsit totuşi intelectualul onest Titus Filipaş? A catadicsit să arate cu degetul şi să se ducă cu pâra indicatoare, ca un elev de gimnaziu, la unul dintre inteligenţii colegi ai dumnealui. Apoi, a mai catadicsit să-şi arate sieşi cu degetul marea acţiune întreprinsă (să-şi arate singur cu degetul, deoarece blogul domniei sale e o oglindă în care aceasta, domnia, se reflectă cu prisosinţă).
Transpusă în limbaj natural, acţiunea domniei sale sună cam aşa: “Ia uite ce intelighent sunt ich şi uite cu ce oameni inteligenţi vorbesc tot ich, iar oamenii inteligenţi la rândul lor vorbesc doar cu mine, deoarece sunt inteligent”
Îi atrag atenţia domnului intelectual onest Titus Filipaş că lumea nu este compusă din turnuri hipopotamice din şi de fildeş, din care înţelepţii îşi aruncă unul altuia câte-o monadă/monedă leibniţianoschizoidă iar mujicii ruşi stau cu braţele osanaletic ridicate în speranţa că unul dintre înţelepţi va rata turnul de fildeş.
Nu. Lumea este compusă din oameni ce comunică, în speranţa că prin acest lucru, practicile şi oamenii ce o compun vor deveni mai bune. În speranţa că binele comun reprezintă mai mult decât o noţiune.
Domnul Filipaş va continua să conlocuteze cu el însuşi şi cu prietenii săi inteligenţi şi nu se va opri decât atunci când cineva îl va reseta. Căci soft-urile computatorice au doar logică.
PîSî. Domnia voastră nu are nici o autoritate în a stabili stilul scriiturii sau a propune modalităţi universal şi apodictic valabile de scriitură. Sau de a emite sentinţe staliniste cu privire la ce text aparţine au ba limbii române. Domnia voastră nu ieste încarnarea Academiei Române ca să facă observaţiuni asupra limbii române. Domnia voastră are autoritatea de a-şi autoindica imperative estetice asupra stilului şi de a le urma cu prisosinţă. Domnia voastră are de asemenea autoritatea de a face aprecieri subiective asupra stilului scriituresc aparţinând altor persoane şi de a se crampona de rigurozitatea şi puritatea limbi române până când va dolea domnia sa. Aşadar domnia vostră nu are decât să miauno-miorlăie, pe tonalităţi aparţinând Motanului Dănilă, regarding style and so on până când va răguşi de declinări şi antonime bine-folosite.
Update: dacă mai aveam îndoieli asupra domnului Filipaş, ele au fost definitiv spulberate de aceste locuri: HEREund HERE.
Fuga de idei şi logoreea insaţiabilă pot fi semnele unei boli. Domnul Filipaş ar trebui să aibă grijă de sănătatea sa…
…faza cu hecării care-i hecuiesc blogul cu viruşi de calculator ie memorabilă! La fel, asta:
Il avertizez pe acest intrus ca ma voi adresa politiei. Ca membru AFDPR si luptator antisovietic cred ca merit aceasta protectie.
Nu prea îţi dai seama dacă vorbeşte cu virusul de calculator sau cu presupusul hecăr. Înclin să cred că ameninţă fioros virusul netrebnic.
Filipaş, cum poţi să fii atât de inadaptat la tehnica modernă…tocmai tu, o maşină? Iera greu să-ţi dai seama că respectivii viruşi hecuitori sunt de fapt trackbackurile automate pe care le lasă WordPressu? De fapt prin ce inducţii mirobolante ai ajuns la concluzia că sunt viruşi? Iera genial dacă te duceai la Poliţie, într-adevăr. Ar fi hohotit puterea de tine o seară-ntreagă…
Văleu, Filipaş….mă duc la Poliţie…m-ai hăcuit….m-ai infestat cu viruşi…mă uit în urmă şi nu-mi vine să cred cât am putut înşira litere pe o tâmpenie de happening. Dom’ Filippa, oi hi tu mari jeniu telectual, da’ la computatoari ieşti varzî di brucsieles.
Filipaş, informează-te-te-te te rog de ce e aproape imposibil să injectezi worms în platforma wordpress. Ai putea pleca cu searchu de la javascript. Vreau neapărat să-mi dai add la ID.ul meu de messenger. Ai fi prima persoană pe care testez Prorat.ul cu succes şi bucurie.
UPDATE SECUND, CRIPTIC şi IENIGELIC CA LAPONA> Maşina de scris Olivetti Titus Filipaş miaună again, prelung şi răzvrătit ca orice luptător antisovietic, adicăca rebel fără cauză, ca reacţie la atacurile ruseşti asupra luia (aici se refereturează la mine):
Am impresia că fiţuica aiasta blogoidă o să ajungă la împlinirea iei de sine, ca şpiritu iegălian. Doar prin catalizatorul Olivetti Titus Filipaş, Şturm und Zdrangul va ajunge la adevărata sa valoare (pîsî. fraza asta nu-i pe bune. e plagiată dupe lingăul demagog Mihnea Tâmpescu)…
TERŢ UPDATIC: Am aflat şi marea ienigmă kabalomasonică a recluzionării maşinuţei de scris Olivetti pre blogul ei. E incredibil:
Eu nu permit intruzia comentariilor pe blogideologic.wordpress.com, pentru că nu am chef, nici timp, să devin corector de ortografii eronate.
Intruzia…..auzi, auzi, intruzia. Da ce bre, comentatorii ce posedează comentarii sunt toţi jegoşi din aiştia netrebnici comme moi, vor să te submineze toţi? Pe tine, bravnicul luptător anti-comunist, stalinist, fascist şi antimujic deopotrivă? Îţi deşală ciclul gândurilor, comentariile astea neruşinate şi agramate? Virgulele poziţionate aiurea subminează democraţia?
Hârc!….În schimb, dom Filipas are şi timp şi chef să se intromită pe jdemiliarde de forumeourumuri to bloguri şi să scribăluiască de zor şi cu vervă chefuitorie şi tempusorală aceleaşi jdemilioane de miliarde de corectoidale grammaireşti, majoritatea insignifiante pentru subiectul propriudicuit.
În concluzie, dom Filipaş, YOU HAVE TO RELAX! Când te mai păleşte mâncărica de deşte şi ai vrea să diluvionezi apocalipticoapoteotic pe 5 baxuri de XEROX, ascultă, în această ordine, următoarele lucruri:
…asta ca să-ţi tragi respirul, să se dezumfle meningel inflamat, apoi….
ză feimos koto song, ca să te linişteşti de tot….şi în final, dacă primele doo chestii nu au dat rezultatul scontat, bagă un paga, să-ţi revii la estatul neurotic natural:
În urma unui schimb de replici, Domnul Titus Filipas execută un şir de observaţii, după opinia sa, extrem de utile pentru lămurirea vreunui subiect. Dacă subiectul în cauză ar fi “sofismul” (sau, mai ştii, paralogismul). Cum subiectul în cauză nu ieste acesta, părerile (doar pentru mine păreri, pentru domnia sa adevăruri adecvate) dumisale mi se par întruchiparea unui iepure care sare. Care sare calul.
În primul rând, domnia sa nu acceptă comentariile, pe blogul său. Iele, comentariile, sunt closed. Aşa că cine doreşte să converseze cu Titus Filipas o poate face în altă parte. Sau de fapt, Titus Filipas doreşte să converseze în altă parte, iar pe blogul mniei sale să aşeze doar concluziile apodictice.
Titus Filipas vorbeşte. De exemplu, vorbeşte cu domnul Dănuţ Mănăştireanu, aici. În urma acestui, hmm…dialog, mi-am permis să-i transmit musiului FIlipas că:
Pîsîîî2. Nu mi se pare că ai dreptate avec le commentul tău de la danut manastireanu. E discutabil.
Modalitatea deductivă sau inductivă prin care Titus Filipas a ajuns însă la această concluzie:
Ciudat, un neoevanghelist român precum domnul Dănuţ Mănăştireanu, totuşi poate condus de bune intenţii, primeşte sprijin din partea unui blogger de provenienţă rusească, un blogger ce atacăşi el, dar exclusiv în termeni vulgari,ortodoxia românească,
…îmi este necunoscută. Probabil domnul Filipas a descoperit noi metode decizionale în logica predicatelor, metode de care n-a auzit încă nimeni. Mărturisesc faptul că m-am uitat rapid pe buletin pentru a mă asigura că universul nu s-a modificat brusc şi pe mine nu mă cheamă Visarion Molotov şi nu locuiesc în Vladivostok. Doar după aceea am îndrâznit să scriu acest text. Titus Filipas deformează realitatea, ca şi cum n-ar fi fost suficient deformată iea.
1. “….primeşte sprijin din partea unui blogger de provenienţă rusească…”. Musiu Dănuţ Mănăştireanu cu siguranţă nu are besoin de sprijinul meu, iar eu cu siguranţă nu doresc vârtoso-straşnic să i-l ofer, decât în cazuri comme acesta. Între mine şi musiu Mănăştireanu iegzistă o diferenţă de ani, de veltanşauuuuuung şi de disciplină mentală foarte bine delimitată şi probabil singurul lucru ce ne apropie ieste dorinţa amândurora de a purta un dialog cu sens avec les peoples around us. Domnia lui crede în Dumnezeu, eu nu. Cu herr Mănăştireanu aş putea discuta despre această problemă tranşantă, spre deosebire de o mulţime de alte fiinţe umane profund antipatice ce bântuie blogosfera în particular şi netul în general şi al căror discurs se rezumă la: “You don.t believe in Gott? Vade retro, mother fucker!” Aş vrea să menţionez de asemenea que musiu Mănăştireanu n-a tentat niciodată să mă prozelitească, dar probabil domnul Titus Filipas înţelege prin prozelitism un concept foarte adânc şi profund, carele mie nu îmi este accesibil momentan. Dar sunt de acord cu faptul că e posibil ca d. Mănăştireanu să facă un prozelitism masonic, gregar, retrograd, malefic şi foarte, foarte, foarte subtil, astfel încât nimeni să nu-şi dea seama că ie prozelitat.
2. Din nefericire, nu sunt de provenienţă rusească. Deşi aş fi încântat dacă asta ar fi fost situaţiunea.
3. Îmi este greu să-mi imaginez cum, subliniind câteva imbecilităţi crase, am atacat ortodoxia română. Deşi poate dumneavoastră vă referiţi la cu totul alt lucru pronunţând motul “ortodoxie”. Ceea ce am spus în textul mentionat se poate condensa în următoarele puncte:
a. Savatie Baştovoi este un bou.
de ce este Savatie Baştovoi un bou?
b. Savatie Baştovoi este bou deoarece face următoarele afirmaţii:
-toţi creştinii ar trebui să boicoteze MacmacDonaldsu, pen’ că MacMac.ul sprijină homosexualii, iar homosexualii sunt răi şi scârboşi. Toşi creştinii din România, bineînţeles, deşi fapta urâtă a Macmac.ului s-a petrecut hăt peste ocean.
-creştinii ar putea să se simtă lezaţi de reabilitarea lui Nicinici ca pilosop, reabilitare încercată de evrei. Nicinici este un psihopat. De geniu.
-homosexualii sunt răi. Fraza asta: Se pare ca homosexuali pasivi sunt numai impotentii, acesta e si motivul pentru care nu se culca cu femei….
…e epocalo-genială.
Am mai precizat, pe parcursul comentariilor, că sentimentul sacrului a dispărut probabil în unii dintre noi şi datorită cretinătăţii acestui mod de gândire, cretinătate prezentă în fiinţa muuuuultor creştini de pretutindeni.
E foarte posibil ca întreaga fiinţă baştoviană, suma bunurilor acumulate de ea, să fie una foarte bună şi înţeleaptă. Aşa cum mulţi comentatori (creştini) au observat, “părintele Baştovoi are o moralitate aleasă”. Ceea ce ei nu au observat ieste că io nu mă refer la moralitatea perului Ştefan Baştovoi, ci la câteva imbecilităţi spuse de el.
Un atac asupra unui subiect poate fi de trei feluri>”mă piş pe tine”, “mă piş pe tine deoarece….” şi “deoarece lucrurile spuse de X nu au un fundament. ele nu stau în picioare.” Prima modalitate este o injurie, a doua este o injurie argumentată, a treia este un argument. Prima modalitate nu are valoare, deoarece injuria nu spune nimic, ci doar transmite o stare, celelalte doo sunt soluţii viabile. Aşadar, dacă aş fi spus: “Părintele Baştovoi este un bou” şi asta ar fi fost conţinutul, în mare, al textului meu, atunci secvenţa mneavoastră…..un blogger ce atacă….exclusiv vulgar…..ar fi fost adevărată. Din păcate, ea nu este.
Ceea ce mi se pare vulgar, în schimb, un alt fel de vulgaritate, este modalitatea în care (na, că m-am încurcat cu pronumele astea de politeţe ia mai dă-le-n pizda măsii) te foloseşti de limbajul meu vulgar pentru a insinua că Mănăştireanu este la rândul lui o persoană de o moralitate dubioasă, dat fiind faptul că “primeşte spijin” (Soljeniţîn ar fi avut ceva de spus referitor la sintagma asta) de la mine. Ceea ce mi se pare vulgar ieste că nu faci deosebirea dintre oameni şi idei. Probabil ţie ţi se pare mai vulgar un şir lung de “morţii măsii”.
PîSî: să mă ierţi, nu mai fac, ăsta ie ultimu sprijin pre care.l mai ofer ecumenicului si satanicului Manastireanu
Ăuleu again. Unde ieşti Brumaruleeee?…..să-ţi citesc poiemele şi să mi se scoale, aşa cum i se scoală oricui citeşte un poiem erotic decent. Unde ieşti Rilkeuleeee?…..să-mi tai venele citindu-i însemnările luia Malte Laurids Brigge. Unde fiinţezi bre Poe?…să beu liniştit o sticlă de vin negru cufundându-mă în somnifericul “nevermore” corbiulian. Bataille, unde dracu te-ai ghemuit?….vreau să mă-ngrozesc ierotic pe istoriile tale oculare.
Păi, s-au cărat, toţi ăştia. Au tulit-o. În locul lora, dospeşte trimfătoare POETA! MARIA! BARBU!
Ultima creaţie, nevertheless, genială, se doreşte a hi un poiem erotico-mistic, eşuând în această misiune şi transformându-se într-o poveste poliţistă noire cu ayrton senna şi lâna de aur. Iaca:
“simt trepidând motorul naturii,
cai liberi,
energie pură.”
…te pomeneşti că ie vorbul despre Primul Moror aristotelian. Hmmm….de cai, stagiritul nu pomeneşte însă….
Deci cheie hermetică a comprehensiunii cestei textule ie Calul. Ie oare un CAL real? în carne şi oase? Sau un cal virtual? unul metaforic poate? ….libertate, coama-n aer? Sau e vorba despre locul unde stă puterea calului? Un cal putere se referă la puterea de tracţiune a calului sau la acel loc în care stă o altă putere a mamiferului menţionat? Nu ştim… Maria Barbu ne lasă dilematici. Dar să continuăm:
“simt mâinile tale căutând
locul meu tainic
şi nemuritor.”
Hopaaaa! De ce vă gândiţi la prostii? S-o luăm cu începutul… Calul are mâini? Calului i se adresează Maria Barbu? Şi acum, despre ce loc vorbeşte POETA! ? Există doo variante posibile: e vorba despre CREIER, dar în acest caz, de ce ar căuta-o Calul pe Maria Barbu în CREIER? Această variantă ie totuşi sprijinită de faptul căCREERUL Marieei Barbu e într-adevăr un loc tainic şi din nefericire, nemuritor pen’ generaţiile ce va să vină.
A dooa variantă ie prima variantă la care te-ai gândit, cititorule. E vorba despre organele sexuale ale Mariei Barbu. But again, de ce ar căuta Calul ceva acolo? Această ipoteză nu mai ie sprijinită de nimic, deoarece organele sexuale ale Mariei Barbu nu sunt nici tainice, nici nemuritoare. Toată lumea ştie unde se află ele. Acolo!, bineînţeles.
Aici, efortul interpretativ cade jos de pe cal. MĂ declar învins de iermetismul cestei poieame.
Maria Barbu, ce caută Calul în locul tainic şi nemuritor şi care este acest loc tainic şi nemuritor?
Hermeneut grad II; Biblioteca de Ştiinţe BIne-Ascunse,
Hipodrom Majordom-putere
Youporn, pornhub, porno, futai, curve, muie, cunt, ass fuck
La ce te poţi gândi când citeşti titlul acesta? La o mulţime de lucruşoare. Depinde de ce înţelegi prin “iubire” şi “moarte“. Fiind noţiuni cu un maximum de generalitate, mulţimea de lucruşoare la care te gândeşti poate fi gândită în mai multe registre, mieta-limbaje.
În mare, iubirea poate hi înţeleasă comme o prea minunată stare pisică, psihică adică, armonia perfectoidă dintre tine şi o altă persoană sau ca pragmata acestei stări, actualizarea ei: “am făcut dragoste 2 ore şi tot nu m-am săturat (adică persoana doreşte să evidenţieze faptul că individa/individul iera bună/bun)”
Moartea, la fel, se constituie ca o simplă stare negativă (aufhebungu iegelian), absenţa vieţii, a miscărilor browniene ale celulelor sau ca absenţa vieţii psihice (asta ie o tâmpenie), un uomo finito papinian as in: “he.s fucking dead, he can.t feel shit”.
Astfel considerate, lucrurile la care te poţi gândi atunci când combini cele doo noţiuni sunt numeroase.
1. El vrea să i-o tragă ei. Fuck buddies. Nimeni nu moare, nimeni nu iubeşte. Best situation.
2. El o iubeşte. El vrea să i-o tragă. Ea nu vrea. El se sinucide sau înnebuneşte. Unul iubeşte, unul moare. Pizda iese cel mai avantajos din situaţia asta.
3. Ea îl iubeşte. El îl iubeşte pe altul, tot un el. Ei sunt homosexuali. În final, ea i-o trage lui. Amantul află, îl ucide pe el şi pe ea şi trăieşte fericit mai departe. La sfârşit, bătrân fiind, se sinucide, amintindu-şi reprobabilitatea gestului său. Toţi iubesc, toţi mor.
4. Ea îl iubeşte. El o iubeşte. Şi-o trag amândoi în disperare. Mor amândoi, fericiţi, de bătrâneţe. Toţi iubesc, toţi mor.
5. Same as pct. 4 doar că într-o zi, ea face infarct în timp ce şi-o trag.
Şi permutările continuă la infinit, ca orice insuportabilă lejeritate a vieţii ajunsă la conştiinţa faptului că viaţa nu ie în altă parte, ci ie chiar aici.
Însă la chestia asta, cu siguranţă nu m-am gândit till now:
C.L. Arya1, Rajnish Gupta and V.K. Arora
Jaswant Rai Speciality Hospital1, Meerut, and L.R.S. Institute of TB and Respiratory Diseases, Sri Aurobindo Marg, New Delhi, India
A 27-year-old lady presented with persistent cough, sputum and fever for the preceding six months. Inspite of trials with antibiotics and anti-tuberculosis treatment for the preceeding four months, her symptoms did not improve. A subsequent chest radiograph showed nonhomogeneous collapse-consolidation of right upper lobe. Videobronchoscopy revealed an inverted bag like structure in right upper lobe bronchus and rigid bronchoscopic removal with biopsy forceps confirmed the presence of a condom. Detailed retrospective history also confirmed accidental inhalation of the condom during fellatio.
Retrospectively, both the husband and wife accepted to having undergone a fellatio. They could recollect that the condom had loosened during the act, and at that time, the lady had also experienced an episode of sneezing or coughing. A dramatic clinical recovery took place following the bronchoscopic intervention.
După cum se ştie (şi Bursucul ştie), totul se leagă de toate. Sau totul se leagă de tot. Axioma bineînţeles că ieste nedemonstrabilă, însă trecând, par d.exemplu la pisici, cum demonstrăm teorema următoare?:
“Pentru orice pisică X există cel puţin o pisică y care să intermedieze relaţia cu oricare altă pisică Z“, astfel încât (X →y)→(y→Z)→(X→Z).
Cercetătorii au încercat vreme îndelungată să confirme teoria. În cele din urmă, străduinţele lor au fost încununate de succes: proiectul lor se numeşte
În cele din urmă, la presiunile satanice ale preafrumoasei fecioare Heuropa, probabil împunsă şi ea de pre la spate de boul American, minţile străluminate de gândire ortodoacsă şi pro-familia îşi vor ascunde odraslele sub pat, pentru că legiferarea căsătoriilor gay&lesbian va fi cu siguranţă realizată.
Deci, în continuare, de ce ie aşa de urât şi rău să i-o tragi unui cadavru? Cald sau rece, that is, cum dicuia Oscar Wilde, “of no importance”. Sunt de acord que, într-o primă etapă, sociologii şi psihologii ar trebui să pună la punct o metodologie. Nu oricine poate regula orice cadavru. Propun ca rudele până la gradul 4 să poată face chestia asta, prietenii buni (aici însă ar trebui adusă dovada unei prietenii constante pe o perioadă de cel puţin 10 ani) la fel. Ce dovadă mai mare de preţuire i se poate aduce unui cadavru….my dearest corpse….şi totodată partea cu “….till death do us part” trebuie modificată, eventual cu “till I cannot fuck your dead corpse’s butt because I am also dead”
Da, în fond, dacă simţi o atracţie faţă de dead rotten meat, de ce nu? Cadavrul cu siguranţă nu-şi va da seama. Ceea ce este esential în înţelegerea acestei priviri weltanschauunge înspre cadavre, ieste că animalele o fac. Toate animalele o fac cu prisosinţă şi frecvent. Bineînţeles, şi în lumea animalieră acest lucru a fost reason de lungi şi onctuoase debaturi, dar până la urmă legea naturii a triumfat.
Iată totuşi un caz ce a trecut graniţele dintre cele doo lumi, humană şi animalieră. This one is for real!
Vâslind pe valurile nautice am dat peste mirobolantul sit al Evenimentelor şi cercetărilor improbabile, un locuşor unde bunul simţ stupefiat de iel însuşi primează. Pe această filieră, ochii căzut-au pe ceea ce ieste numită în nederlandeză “Deod Dukke Dag” sau în româna noastră de baştină, Dead Duck Day.
Povestea porneşte de la un curator al unui muzeu de ştiinţe naturale şi se termină cu o raţă moartă. Într-un fel special. Kees Moeliker, autorul studiului ce i-a adus o oarecare celebritate şi iniţiatorul Zilei Raţei Moarte, ne povesteşte aici ce-şi-cum, live şi audio. Încearcă să asculţi interviul cu acelaşi calm obiectiv al intervievatorului.
În mare, lucrurile s-au petrecut astfel: o raţă s-a ciocnit de o fereastră a muzeului, a murit din cauza asta, iar apoi o altă raţă, tot mascul, a futut-o în cur timp de aprox 75 min., prima raţă fiind decedată:
Moeliker, C.W., 2001 – The first case of homosexual necrophilia in the mallard Anas platyrhynchos (Aves: Anatidae) – DEINSEA 8: 243-247 [ISSN 0932-9308]. Published 9 November 2001
On 5 June 1995 an adult male mallard (Anas platyrhynchos) collided with the glass façade of the Natuurhistorisch Museum Rotterdam and died. An other drake mallard raped the corpse almost continuously for 75 minutes. Then the author disturbed the scene and secured the dead duck. Dissection showed that the rape-victim indeed was of the male sex. It is concluded that the mallards were engaged in an ‘Attempted Rape Flight’ that resulted in the first described case of homosexual necrophilia in the mallard.
Bottom line, individul comemorează în fiecare an, la aceeaşi dată, săraca raţă. Răţoi de fapt. Nu am înţeles exact DE CE o comemorează. Probabil pentru că nu ştiu exact ce înseamnă a comemora: aducere aminte pioasă, regret funebru, simplă amintire, jale-rupătorie-de-suflet sau toate la un loc.
Domnului Moeliker îi pare rău că răţoiul a murit, neatent, ciocnindu-se de geam sau că, mort fiind, a întreţinut relaţii sexuale cu un alt răţoi? Oare Domnul Moeliker ie răţoiofob?
Şi n-am înţeles nici cum poate considera Domnul Moeliker că ceea ce s-a petrecut a fost un viol? Din câte îmi spune analitica comună a termenului, violul ie o relaţie sexuală normală sau anormală cu o persoană ce nu-şi dă consimţământul pt respectivul act.
Răţoiul iera mort. De ce ar fi vrut să-şi dea consimţământul?
,de Doug Zongker, Department of Computer Science and Engineering, University of Washington, un articol excelent scris şi, cel mai important, la obiect.
Tot în această lume, destul de aluzivă şi vagă, cred că această sugestie, momentan aplicabilă doar mirobolantei şi acadeeeeemicei Wikipedia, ar face aceleaşi lucruri să meargă ca unse cu său de oae (oaie, ovis aries, animal domestic).
PS. Sunt nedrept towards unii cititori ai mlogului meu. Îmi dau seama că poate acest concept onto-gnoseologic nu ieste cognoscat totalmente. Iată o imagine edificatoare:
“Chickens are domestic (farm) birds. The adult female chicken is called a hen, the adult male is called a rooster, and the young are called chicks. There are many different breeds of chicken that are different sizes and colors. Bantams are miniature chicken breeds. A group of chickens is called a flock. The scientific name of the chicken is Gallus domesticus(genus and species).
Anatomy: The rooster is larger and more brightly colored than the hen; he also has a larger comb. Roosters make a very loud crowing sound and can be quite aggressive. Chicken eggs range in color from white to pale brown and other pale colors.
Diet: Chickens have a varied diet. They eat insects, worms, fruit, seeds, acorns, grains, slugs, snails, and many other foods. They have a well-developed gizzard (a part of the stomach that contains tiny stones) that grinds up their food.
Savatie Baştovoi, un nume carele sună mai mult a Vladimir Sorokin cu a lui Ziuă a opricinicului, este moldovean. Pizdeţ, blea. Pizdeţ ar fi, dacă nu m-aş fi zăibit di tăt când am dat peste opinioanele Părintelui Savatie Baştovoi. Opinioane care nu sunt pizdeţ. Absolut deloc. Sunt mai degrabă nutreţ. Nutreţ îngurgitat cu râvnă de Părinte.
Probabil Părintele trecea printr-o criză gurmandă. Poate ar fi vrut şi el un berbec la groapă sau nişte caşă bine preparată. Căci uită-te, cititorule, şi dă-te cu capu de pereţi dacă îţi simţi creeeerul cum se năpusteşte pe veşnicile câmpii de vânătoare a libertăţii:
Având în vedere că McDonald’s este prezentă si în România si că a reusit, după multi ani de functionare în pierdere, să treacă pe profit, recomandăm cititorilor nostri si publicului să boicoteze această firmă, dată fiind sustinerea pe care aceasta o acordă în Statele Unite actiunilor imorale ale homosexualilor.
Hă??? …P…pp…pp.pppoftim????? Şi dacă poftim, ce dracu să mai poftim că ţi se taie orice poftă. Cartofiorii bine rumeniţi şi crocanţi, sosurile canceroase şi E-izate până la refuz, dar atât de gustoase, Big Mac-ul, Le Big Mac-ul de care se hlizeşte Samuel Jackson în Pulp Fiction, Mac Chickenu, pulpiţele dătătoare de senzaţii ierotice fomiştilor grăbiţi de pretutindeni, ei bine, toate astea se ascund în cel mai întunecat cuptor pe care-l găsesc, de ruşine că şi homosexualii le mănâncă.
Cartofii sar din punguţe şi o iau la goană când zăresc vreo mână de homosexual prin preajmă, sosurile, ketchupsurile şi maionezele cu usturoi se topesc literalmente de jenă, puiul învie şi o tuleşte şi el la vederea reprobabilă a unui homosexual. Sau la vederea unui homosexual reprobabil.
Bre, tu eşti normal la hipotalamus? Ce treabă are sula cu prefectura, adicăcu stomacul?
Baştovoi-san nu se opreşte aici. Nuuuuuuu, el are şi păreri referitoare la…Nietzche. Nu-i aşa, n-am mâncat nimic azi, era plin de homosexuali la McDonalds, ce pot să fac decât să-mi dau cu părerea despre Nietzsche cel Rău, Anticreştin, Anticristic, Psihopat:
Aşadar, este greu de înţeles această admiraţie nestăvilită pe care evreii o arată, brusc, faţă de acest psihopat de geniu, şi totuşi psihopat. Faptul că Nietzsche nu era antisemit nu înseamnă că psihopatia lui extinsă asupra umanităţii capătă o valoare pozitivă. Creştinii, faţă de care Nietszche respiră o ură criminală, numindu-i cu cele mai murdare insulte, ar putea să se simtă lezaţi şi atacaţi de reabilitarea pe care evreii o cer pentru autorul Anticristului.
Deci şi Zarathustra s-a dus să se ascundă. În dulap. Creştinii ar putea să se simtă lezaaaaaaţi? Nu mă-nnnnnebuni, probabil toţi sfinţii se răsucesc în morminte, zornăind din moaşte, de nervi şi supărare pe mîrlanii de jidani qui eseiază reabilitarea lui Nicinici. Creştinii ar putea să se simtă atacaaaaaţi? Să mori tu….Care creştini, bre? Ăia 95% carele n-au auzit în viaţa lor de Nietzsche, darămite de vreo bucoavnă de-aleluia? Sau ăia 4, 9 la sută care cred că era vărul lui Hitler?
Deci dacă mai prind vrun creştin orthodoooocsss pe la Mac, îi rup picioarele. De-a dracului. Sau îl întreb dacă nu a aflat încă de caterisirea anatemizatoare a Sf. Sinod asupra hamburgerilor.
Le Pere Bastovoios nu se lasă. Domniile lor, căci sunt mai mulţi probabil, adunaţi într-unu singur, altfel nu văd cum atâtea varii tâmpenii se regăsesc launloc într-o singură persoană. Iată ce crede fater Savatie despre…artişti:
Mai toate numele mari ale artei si literaturii moderne au fost fie homosexuali, fie pedofili, zoofili, fie toate acestea la un loc. Acesti oameni nici cu femeile nu pot avea relatii normale, ci practica cele mai ciudate perversiuni. Oamenii perversi, chiar daca nu sunt niste artisti in sensul tehnic al cuvantului, au aceasta sensibilitate “artistica” care, mi se pare mie, nu difera prea mult de fondul psihic al marilor genii.
Văleu! Haoleu! Ce-mi făcui, artistule?….and it.s getting even better:
Daca prima experienta sexuala a fost cu un baiat, el ramane marcat pe viata de ea, devine homosexual. La fel daca este cu un copil sau animal. Aceasta nu-i impiedica sa aiba relatii cu femei, ei devin ceea ce se cheama heterosexuali, dar vor tanji dupa vraja senzatiei pe care au simtit-o in prima lor experienta sexuala, chiar daca nu vor mai reveni niciodata la ea.
Aici are dreptate! Deşi nu sunt nici artist, deci nici homosexual, şi eu tânjesc câteodată după acea preafrumoasă găină din vara aceea….din păcate a murit la scurt timp după ce-am iubit-o. La final, logica baştoviană ie fascinantă, dacă ar fi:
Se pare ca homosexuali pasivi sunt numai impotentii, acesta e si motivul pentru care nu se culca cu femei.
Părinte, mă scuzaţi de întrebare, mneavoastră v-aţi băgat vreodată un deşt în cur? Ei bine, vă spun eu, e foarte plăcut.
Sau poate părintele n-are nici cur, nici prostată.
Savatie, lăsând la o parte opiniile tale Inchizitorice regarding ză matherfakăr popoguys, tu chiar gândeşti ce crezi?
Plebei, patricieni, magistrati, consuli, împăraţi….toţi şi-o trăgeau. Ca şi acum, de altfel.
Cu ce diferă activităţile sexuale ale macaragiului sec. XXI, Gheorghe, de intromisiunile lui Festus Naevius al anilor 270 A.D.?
E relativ simplu: Gheorghe, sau Vasile şi-o vâră la fel de tandru sau animalic ca Festus Naevius sau Valerius Maximus. Însă cu siguranţă le lipseşte excesul, relaxarea şi umorul latinilor. Asta apropo de Festus Naevius.
Festus Naevius, îndrăgostit fiind de o copilă extrem de frumoasă dar foarte timidă, şi exasperat de faptul că părinţii acesteia amânau incontinuu actul intromisiv, se enervă extrem de tare, astfel încât spre asfinţit, cetăţenii Romei îl puteau vedea în faţa casei respectivei bunăciuni intromiţându-şi membrul foarte mare, consecutiv, în “câteva păsări cu pene”. Mai precis, Festus lua dintr-un coş câte-o pasăre cu pene, o regula până când zburătoarea deceda, iar apoi continua cu următoarea. Autorul ne spune că în tot acest timp, Festus striga:
Calista şi pudoarea (pudicitia) ei tâmpă sunt vinovate de moartea acestor biete păsări!
În orice caz, pre tempusurile alea, oamenii şi-o trăgeau cu sinceritate, şi-o trăgeau unul cu altul fără să se uite sau să comenteze prea apăsat obiceiurile sexuale ale terţilor. Şi toată lumea era mulţumită. Apoi fireşte, au venit imbecilii şi au schimbat totul. Nu mai ie Bineeee să ţi-o tragi în cur, nu mai e frumos să penetrezi încet, pe îndelete, copii cu părul de aur, nu mai ie voie să fuţi vaci, căprioare, babe sau găini, totul ie Imoral domle. Şi mai ales, God is watching you!
Să purcedem, măcar cu occulusul gânditoriu, într-o lume în care chestiunile de mai sus, mai mult sau mai puţin explicit, erau permise şi recomandate. Totuşi, nu ar trebui să regretăm atât de mult acele vremuri încât boala psihică să ne lovească atât de tare ca pe aceşti stimabili domni. (Ei vor să refacă Imperiul Roman. Chiar şi România are un reprezentant. Ar fi fost ciudat să nu…)
1. Catul alias Catullus scrie la un moment dat câteva poezioare de amor destul de soft, recte lacrimosa-plângăcioase. În consecinţă, este învinuit de “softness of body“. Adicătelea efeminare.
Nu-i aşa că ar fi minunat dacă ai putea intra pe Jstorşi descărca miliardimea de articole şi review-uri din cele aproximativ 900 de publicatii universitare afiliate? Iegzagt, ar hi minunat. Doar că singura posibilitate de a face acest lucruşor este participarea ta în cadrul unei universităţi sau organizaţii ce oferă acces sau pay-per-view.ul. Un articol, la “organizatia non-profit Jstor”, aşa cum le place să se autodescrie, costă între 4 şi 14 bucks dolarieni. Un articol de specialitate bine cotat e 14 dolari. Deci, presupunând că într-o lună citeşti cam 10 full lenght articles, ar trebui să scoţi de undeva cam 100 de euro.
Ei bine, nici dacă aş avea monedele astea nu aş plăti. Linia de argumentaţie a Jstor-ului ie următoarea: oferim servicii de calitate, scanurile sunt corectate şi efectuate de oameni competenţi, reprezentăm o resursă probabil de neinlocuit in cercetarea universitara, serverele costă, oamenii costă şi ei ergo…avem nevoie de banii ăştia pentru a continua să funcţionăm.
Which is parţial true, dacă n-ar fi fals. Dacă Jstor-ul ar vrea cu adevărat să-şi open surcizeze terabiţii de informaţie sunt sigur că ar găsi o soluţie profitabilă şi convenabilă de ambele părţi. Adică partea Jstor şi partea cercetătorilor neafiliaţi vreunei organizaţii.
Deci ar fi minunat. Doar că orice password şi user afişat pe net is pretty dead într-un interval de timp cuprins între câteva ore şi câteva zile. E şi normal. Ceva nu ie în regulă atunci când Jstorul ie accesat de 4327 de indivizi de pe acelaşi user/pass. Şi cum Jstorul nu crede în multiplicarea subită a persoanelor, aşa precum lama tibetani cred, va întrerupe mintenaş orice acces de pe respectivul user.
Din fericire, user/pass pentru Jstor se găsesc.
O altă mîrşăvie jstoriană e aceea că nici măcar nu poţi să cauţi un text pe site fără a fi logat.
Deci, bottom line, cine doreşte materiale jstoriene nu are decât să arunce ochiul pe impresionanta colectie de journals de mai jos (1117 la număr; o să afişez şi o clasificare a lor pe colecţii, respectiv cele 5 main colecţii) şi să lase un comment cu lucrul ce-l interesează. În timpul uman posibil îi voi trimite materialele pe adresa de mail provided. Sau:
- Jstor.ul a permis monstruletilor de la google să le caute printre servere. Ceea ce inseamna că dacă gugăleşti “Jstor Derrida” vei obţine o listă cu articole Jstor. Articole pe care bineînţeles că nu le vei putea accesa, dar le vei putea privi link.ul. Iar linkul respectiv îl poţi posta aici. sau:
- Te holbezi şi observi că Jstor oferă acces la monumentala Monumenta Nipponica. Spui: uau! Vreau toată colecţia! Iar eu spun: am un cui perfect în care să-ţi pui pofta! Însă pot să-ţi ofer o selecţie de 20-30 de articole pe un subiect determinat, comme KOAN, SATORI, RINZAI etc. Tu spui: Hai nu fi bulangiu! Nu poţi să faci un efort şi să-mi trimiţi tătă colecţia? Iar io spun: probabil aş putea să fac un semi-efort dacă observ un real interes pt subiectul respectiv din partea ta.
Îmi blestem zilele (în general am tendinţa de a fi recalcitrant cu timpul) şi ideonul neinspirat de a fi clicăit monstruozitatea asta, pe lân gă-ca-re Artaud, Becali şi toată patafizica fostă şi ce va să vină se transformă într-o glumă seaco-secătuită de vlag (alias smeagă, smâg).
Carevasăzicul se refereturează la o problemă stringentă a creştinilor de pretutindeni. Şi anume ORGASMUL. Ie foarte probabil ca minţile luminate ale domniilor voastre să fi ghicit cam de quoi s.agit the propositio. Orgasmul e, bineînţeles, un lucru malefic, contraindicat, satanic şi, în final, chiar neplăcut. Un singur exemplu:
Ori crezi în spermatozoizi ori în Dumnezeu. Daca Dumnezeu exista, nu are nevoie de orgasme ca sa faca spermatozoizii sa înainteze.
Sunt sigur că individul carele a emis acest adevăr ar putea întreba şi următorul lucru:
Creştin Curios: Dragă frate Mangaloy, sunt nelămurit într-o privinţă. De unde vin bananele? Părintele Ghergheliţă Iustiniovici ne-a spus că bananele sunt făcute de Satan. Eu ştiu că aşa e, dar aş vrea să aflu ce crezi tu.
Urdummheit Mangalosis: Dragă Creştin Curios, Părintele Ghergheliţă nu are dreptate şi singurul motivul pentru care a afirmat acest lucru este acela că Părintele G. este un feminist convins.
CC.: Cum aşa?
U.M.: Bananele nu sunt reale. Ele au fost inventate în anul 1755 de un individ pe nume Moise Alles Klar. Provenind dintr-o familie de pielari, acesta a naufragiat pe o insulă din oceanul Pacific, unde a şi rămas. Insula respectivă, numită mai apoi Sweet Banana Time, era populată la vremea respectivă doar de maimuţe, cimpanzei şi urangutani. Moise Alles Klar a încercat în zădar diferite metode pentru alungarea maimuţelor ce îi devastau constant recoltele de morcovi şi cartofi. În cele din urmă, prin încrucişări genetice, a realizat un arbust ale cărui fructe aveau forma unui bumerang, putând fi astfel aruncate în maimuţe. Moise Alles Klar a observat că maimuţele păreau fi extrem de înfricoşate de aceste fructe-bumerang. Cu toate acestea, bananele-bumerang nu erau suficient de dure pentru a provoca maimuţelor răni serioase. Deşi speriate şi reticente în faţa bananelor zburătoare, maimuţele au devenit oarecum obişnuite cu această ameninţare, astfel încât dacă la început, pentru a pune pe fugă-înspăimântătoare o maimuţă, era suficient să arunci în ea o singură banană, mai apoi a devenit clar faptul că rezistenţa maimuţelor a crescut până la chiar 6 banane.
Fiind salvat de pe insulă de un echipaj olandez, Moise Alles Klar şi-a dezvoltat propria afacere cu banane, exportând fructele bumerang oriunde existau probleme maimuţăreşti. Bananele au devenit extrem de populare, semnându-şi astfel propriul început al sfârşitului erei bananiere.
La începutul sec. XX, un grup radical de feministe au început să protesteze, argumentându-şi poziţia prin faptul că folosirea acestor obiecte falice pentru a controla animalele era o continuare în regnul animal a dominaţiei pe care bărbaţii o exercitau asupra femeilor.
Grupul radical, autointitulat We Are Not Animals!, vigorously made its point, afirmând răspicat identitatea femeilor de pretutindeni. Citez:
“Noi nu vom accepta niciodată faptul că bărbaţii se folosesc de aceleaşi simboluri, obiecte şi idei pentru discriminarea animalelor. Noi, femeile secolului XX, NU SUNTEM ANIMALE. Suntem fiinţe umane şi nu putem admite ca bărbaţii să arunce în maimuţe cu obiecte falice. Acesta a fost şi va fi întodeauna preorogativul nostru. Cerem ca bărbaţi să-şi modifice imediat acţiunile lor în raport cu femeile şi animalele, astfel încât distincţia să fie clară!“
Deşi mişcarea feministă nu a avut succes, bărbaţii continuând să arunce, să violenteze şi să domine femeile folosind banane (acestea nu erau atât de periculoase şi contondente ca alte obiecte şi în plus erau funny…), un lucru deplorabil s-a întâmplat: Organizaţia Internaţională pentru Studiul şi Eficienţa Bananelor a descoperit că bananele puteau fi decojite şi mâncate. Deşi s-a hotărât ca acest lucru să nu fie făcut public, cumva, secretul a ajuns la urechile maimuţelor şi femeilor. Imperiul economic clădit pe banane s-a prăbuşit iar femeile au început să organizeze marşuri în care cantităţi enorme de banane erau decojite şi mâncate, ca un semn al sfârşitului dominaţiei masculine bazată pe aceste fructe.
Aşa că, dragă Creştin Curios, sper că acum îţi este clar faptul că bananele sunt foarte umane, neprovenind în niciun caz de la Diavol.
Totuşi, întrebarea ta posedă o urmă de adevăr. Cercetătorii încă studiază impactul bananelor asupra orgasmului feminin. Fiind clar şi fără nicio urmă de dubiu faptul că orgasmul provine cu siguranţă de la Satana, dacă în viitor se va descoperi o cât de mică conexiune între orgasm şi banane, acestea din urmă vor cădea ireversibil în dizgraţie satanică. Însă deocamdată, stadiul cercetărilor actuale nu ne permite să spunem cu certitudine decât următoarele:
1. Bananele se pot mânca.
2. Bananele se foloseau în trecut la speriat maimuţe.
3. Între orgasm şi banane nu există nicio legătură cunoscută până în prezent.
Şi poponarii migdalaţi au aceleaşi probleme, doar că infinit mai mari. Parţial, din cauza limbajului.
Lingua nipponica ie iea foarte frumoasă, mais are un aspect carele nu dă pace poponarului comun. Ea, limba, are două registre de exprimare, marcate clar gramatical şi lexical. So that, în absenţa living personului, în absenţa cărnii (şi eventual oaselor) sale, poţi totuşi să-ţi dai seama, citind cuvinte, cine vorbeşte. So, is it a male or a female? Onna kotoba sau otoko kotoba?
Offtopic. Dificultăţile japanesei sunt mari. Pe lângă asta, iaca ce poate scorni mintea perversă a maimuţelor (ele), bazându-se pre omofonia lexicului maimuţăresc, mult dătătoriu de nevralgii neuronale ştudenţilor ştudioşi: (no idea how your browser will display kanji)
One term deserves some recognition for the manner in which feminists co-opted this style of word manipulation. Bai-shun ‘prostitution’ [売春] emphasizes the female role in prostitution, as the literal meaning of the term is “selling spring.” Clearly the word contains the male perspective on the issue of prostitution. Arguing that prostitution exists because of the male dominated society where women were/are forced to prostitution, Japanese feminists invented a new term by switching the character for “sell” with “buy,” turning it into bai-shun ‘prostitution’ [買春]. The pronunciation happens to be the same, but the meaning becomes reversed: “buying spring.” The new term emphasizes the male role in prostitution.
Hauievăr, sufletetul meu a fost plăcut gâdilat la curechi atunci când, căutând verbul ureru, a vinde, am găsit un compus de-a lu luia: urenokori. Urenokori (売れ残り) semnifichează literalmente ‘rest, rămăşiţă, rămasă nevândută’ daaaaar, daaaaar în limbajul comun desemnează: femeie nemăritată. Unsold leftovers, adicătelea.
Dar să revenim. Dacă limbajul unui poponar occidental poate fi efeminat (ca tonalitate), limbajul navigatorului maro japonez are opţiunea de a calchia lexical şi gramatical limbajul feminin. DAR are şi opţiunea de a păstra o tonalitate masculină (clasicele lătrături yakuzeşti din muvies) aşezată binişor peste un vocabular şi o sintaxă feminină. Which is utterly strange.
To be honest, imaginea carele ar descrie cel mai bine acestă posibilitate ar fi un Tom of Finland lipsit de vocea groasă şi înzestrat cu o voce piţigăiată. Japonezii îi numesc himitsunin adicătelea ‘oameni ascunşi‘(lit.)
Pe lângă cele doo registre, lingua giaponessa are o mulţime de termeni specifici care au dus la o mulţime de conflicte, la câteva procese răsunătoare………
The discrimination in accommodation in regard to the sexual orientation was prohibited and explicitly stated as a human right which the government must protect in a landmark decision by Tokyo High Court on September 19, 1997 over the use of public hostel by a same-sex right group. On February 11, 1990, while staying at the hostel, the right group, OCCUR (Japan Association for the Lesbian and Gay Movement), was harassed by other guests from a youth football club, a Christian youth group, and a female choir group. On the next day, right group’s leader asked other group’s leaders to stop the harassment. The leader of the only group still staying, the Christian youth group, refused citing Leviticus 20:13 as condemning the same-sex relationship. When the right group asked for the use of hostel again, the request was denied by both hostel and Tokyo Metropolitan Government Board of Education. The right group sued Tokyo prefecture for the compensation for damage and the affirmation of right to use the hostel or any public facility. After the 6 year court battle, Tokyo High Court found the suit to be in favor of the right group. The case was not brought to Supreme Court. However,it is cited as the case law prohibiting discrimination in accommodation.
…..şi la modificarea dicţionarelor!!! în care apăreau termeni consideraţi dizgraţioşi la adresa questei categoreme sociale. Printre acestea, termenul okama (御釜)a fost cel mai controversat. Kama semnifichează ‘ulcică, oală‘. Cuvântul, deşi folosit cu prefixul onorific -o, se referă în mod implicit la anus. Translarea roumaină cea mai potrivită ar fi neologismul folosit cu atâta dragoste şi simpatie (agape) de bunii noştri creştini ortodocşşşi: CURIST.
Okama,” which used to be written with the character for “kama” (cooking pot),originally referred to the anus and eventually, by implication, to men whose rear is penetrated during sex. It has been suggested that “okama” is related to the“kagema” of the “kagemajaya,” the male brothels of the Edo period, which would explain the connotation of male prostitute often attached to “okama.” When referring to the anus, “okama” can also be seen as stressing the supposed “feminine”aspect of being penetrated (Pflugfelder 1999: 322–323). Thus, it may be seen to incorporate the double whammy of effeminacy and prostitution, both of which are images associated with homosexuality that those attacking the usage of “okama” wish to avoid, as they see them as derogatory.
Şi încă una:
Occur’s official line is that not only is “okama” derogatory but so too is the widely used “homo” (an abbreviation of homosekushuaru). Instead, they support the use of the medical-sounding “doseiaisha,” literally “homophile” but generally accepted as the Japanese rendering of “homosexual,” and “gei,” stemming from the English “gay.” However, when I used the term “gei” in an essay for a composition class at Osaka University of Foreign Studies in 1991, my teacher, a Buddhist priest, thought it was derogatory because to him “gei” implied effeminacy. According to him, I should have used “homo.” In fact, this is quite logical, as inpostwar Japan “gei” was widely used in combination with “boi,” the term “gei boi” referring specifically to transvestite performers (McLelland 2004; Lunsing and Maree in press). As a result, some Japanese gay men report that they have similar reservations about using the term “gei” to those expressed by Occur in relation to “okama,” rendering problematic Occur’s preference for gei.
