Povestiri din ţara MU – (2, a short story and a large technical intermezzo)

Pe bulevard, călcând decisă pe tocurile înalte, cu mobilul la ureche, o domnişoară impunătoare trece pe lângă mine şi.mi lasă această ecuaţie cât o simfonie neterminată: “Nu văd ce interes aş avea ca să.mi fie dor de el”

Solemn, rotofeiul Buck Mulligan venea dinspre capul scărilor purtând un bol cu clăbuc peste care erau aşezate în cruce o oglindă şi un brici. Halatul galben, neîncins la mijloc, îi unduia încet în urmă, umflat de aerul blând al dimineţii. Ridică bolul întru înalt şi intonă: -Introibo ad altare Dei. Hai sus, Kinch. Vino sus, iezuit înfricoşat.

Primul este din Dilema veche, this week’s. Al doilea este începutul joycianului Ulysses.

Ceci n.est pas une pipe. Neh, ie o istorie trunchiată, nu mai puţin adevărată. Cel ce aduce la suprafaţă evenimente trecute se cheamă, în română, în mai multe feluri: istoric, medic, interpret, scafandru, psiholog, pălmaş în cimitir, arheolog, poliţist. Dintre aceştia, arheologul posedă capacitatea maximă de a restaura trecutul- deoarece el are la dispoziţie şi obiectele (dez-gropate) şi contextul istoric. Istoricul se preocupă de coerenţa şi situarea temporală a datelor furnizate de arheolog; acesta are posibilitatea de a converge cele două fluxuri de informaţie într.un tot unitar.

Însă acest proces de recuperare a sensului prin memorie şi obiecte este dublu: arheologul analizează, deconstruieşte obiectele, pe fiecare în parte, iar apoi le re-construieşte prin sinteză într.o poveste coerentă. Le redescrie. Redescrierea, aşa cum bine le zice musiu Foucault, este o modalitate a puterii. Ceea ce acordă putere instituţiei psihiatrice sau penitenciare este redescrierea, şi nu forţa sau coerciţia fizică sau psihică.Aş spune, este modalitatea ultimă a puterii.

Însă majoritatea oamenilor nu doresc să fie redescrişi. Nu doresc nici măcar să se vorbească despre ei în mai mult de 2 paragrafe. Ei vor să fie luaţi în considerare în propriii lor termeni-luaţi în serios exact aşa cum sunt şi exact aşa cum vorbesc. Redescrierea le aduce în faţa ochilor oglinda, modul în care ceilalţi îi văd. Redescrierea aduce la suprafaţă lucrurile pe care nu le vrei (re)cunoscute şi cel mai probabil lucrurile pe care nici nu le cunoşti despre propria persoană. Redescrierea spune, în ultimă instanţă, că limbajul pe care.l foloseşti este unul comun, un limbaj propriu cercului tău social şi fiind capabil să vehiculeze doar adevărurile acceptate în acel cerc. Redescrierea foloseşte ironia şi topica altui limbaj pentru a.ţi spune că adevărurile în care te autodescrii nu sunt decât atent studiata iluzie a unui discurs.

Există ceva potenţial crud în această afirmaţie. Gândiţi.vă ce se întâmplă când averile cele mai preţioase ale unui copil- mărunţişurile în jurul cărora el ţese fantezii care.l fac să difere puţin de ceilalţi copii- sunt redescrise drept “prostii” şi date la o parte. Redescrierea ce ameninţă vocabularul final al altcuiva şi astfel, capacitatea aceluia de a.şi da sens în proprii termeni, sugerează că sinele şi lumea acelui cineva sunt zadarnice, depăşite, fără forţă şi coerenţă, un şir haotic de cuvinte şi comportamente ghidate mai degrabă de preferinţe de moment decât de repere stabile. Adesea, redescrierea umileşte.

The second short story

-Nu e frumos să scuipi pe stradă.

-Sugi pula, boule!

Trebuie să spunem: locuitorul ţării MU este de fapt o locuitoare. Am folosit acest termen, a locui, din lipsă de altceva şi din familiaritate. Locuitoarea nu are un loc al ei pe care să.l locuiască. Ţara MU este oriunde, adică unde este mai bine. Iar binele, pentru o locuitoare MU nu este deloc o noţiune abstractă, un principiu moral stufos şi greu de definit. Binele, să.i spunem Binele MU este exact locul în care ea se simte….Bine. Definiţie narcisită şi tautologică, după ea funcţionează locuitorii MU şi dacă e să admitem totuşi o stea călăuzitoare pentru aceşti jidovi rătăcitori în căutarea identităţii şi substanţei de sine, aceasta e: BINELE PROPRIU. Pentru el, locuitorii MU fac aproape orice: călătoresc, renunţă la job.uri, părăsesc locuri, părăsesc persoane, părăsesc idei, se amăgesc cu alte idei (căci uneori, evidenţa răului produs e prea….evidentă pentru a mai putea fi mascată de simpla uitare, simpla ştergere voluntară a memoriei). Şi de aici, trimiterea la fragmentul din Dilema: “Nu văd ce interes aş avea ca să.mi fie dor de el”. Binele propriu nu este o noţiune morală, ci un principiu pragmatic, liberal, şi de aceea, contingent. El este legat de interes. De interesul personal desigur, căci altruismul e ininteligibil limbajului MU. În momentul în care un interes mai accentuat e prezent, locuitoarea MU îşi pierde interesul precedent.

Să nu credeţi că locuitoarea MU are interese materiale doar. Nu, clar. De exemplu, e inacceptabil ca ea să se căsătorească cu un bărbat (MU sau non-MU, pentru ea rasele şi localizarea geografică a canditatului nu importă) doar pentru că acesta posedă o cantitate apreciabilă de resurse monetare. Nicidecum. Există un moment în constituţia organică a fiinţei MU în care aceasta trece de la starea normală poligamă la starea oarecum artificială de monogamie. După relatarea locuitoarei MU în acest moment ea “tinde către monogamie”. Ei bine, condiţiile minime sub standardul cărora fiinţa MU nu cade în alegerea partenerului sunt în mare, cam astea:

1. el să posede o cantitate suficientă de monezi (nu neapărat exagerată) încât să o poată întreţine pe locuitoarea MU

2. el să o iubească, dar să o lase să facă orice doreşte locuitoarea MU, în special să călătorească

3. ea să îl iubească

4. el să nu o contrazică, decât cel mult în lucruri minore, nicidecum în preferinţele ei

5. capriciile, escapadele, excesele nu.i sunt permise lui, dar în cazul ei sunt “accidente întâmplătoare, de fapt inexistente”

6. el să arate bine

Există foarte mulţi bărbaţi ce îndeplinesc condiţiile de mai sus. Foarte mulţi, aproape că la fiecare colţ de stradă aşteaptă câte.un cal cu câte.un individ din ăsta cocoţat pe cal.

În “Eternal Sunshine of the Spotless Mind” Joel descoperă că iubita sa, Clementine, l.a şters din memoria ei cu ajutorul unei firme de anulat amintiri. Numele firmei era Lacuna Inc. După cum se ştie, locuitorii MU posedă un organ specific, numit desirodrom, ce secretă desiromorfină, o enzimă ce le oferă posibilitatea de a.şi şterge amintirile neplăcute prin simpla manifestare a voinţei. Michel Gondry himself a mărturisit că Lacuna Inc. e inspirată de locuitorii MU.

Fragmentul incipient al lui Ulysses ni.l prezintă pe “rotofeiul Buck Mulligan”. Până aici, nicio legătură cu locuitoarea MU. Dimpotrivă, locuitoarea MU este o fiinţă organică diafană şi atrăgătoare, nicidecum rotofeie, ci subţirică şi sprinţară ca o tânără gazelă. Însă despre fiinţa organică MU vom vorbi cu altă ocazie. Pentru moment, e important de reţinut faptul că ea nu e nici rotofeie, nici nu are un halat galben şi nici nu se bărbiereşte cu clăbuc, cel puţin nu barba.

Şi atunci, unde, unde.i legătura? Unde.i coerenţa? Păi coerenţa e….sugi pula, boule! Coerenţa e acolo unde rotofeiul Buck Mulligan şi diafana locuitoare MU se întâlnesc.

Skizophrenie sau ipocrizie, numele contează mai puţin. Cert e că fiinţele MU sunt entităţi de suprafaţă. Coerenţa lor se adaptează evenimentelor. Eminamente asociale şi introvertite, ele admiră totuşi avantajele socializării şi regulile sale. Pentru a se integra şi profita de ele, adoptarea diferitelor…maxime şi zicători populare de genul “nu e frumos să scuipi pe stradă…” e facilă şi repede promovată drept principiu de comportament, drept măsură a ceea ce este avantajos şi profitabil. Oamenii ce nu scuipă pe stradă sunt automat plauzibili candidaţi la titlul de imbecil-pe-cal-alb, în defavoarea celor cu mai multă…umplutură morală, dar care scuipă pe stradă.

În mare, locuitorii MU promovează adeseori principii de comportament şi limbaj, de îmbrăcăminte şi cazuistică socială ce par potrivite momentului, dar la care nu aderă whole hearted.

Căci, să ne gândim la câteva probleme mundane: e mai nasol să scuipi pe stradă sau să invectezi sintagme de genul sucţiunii respectivului obiect genital? (or maybe what we openly hate most, we secretly love dear…) e mai nasol să scuipi pe stradă sau să.ţi minţi în faţă persoanele ce au încredere în tine? e mai nasol să scuipi pe stradă sau să tratezi cu nepăsare persoanele ce te iubesc? e mai nasol să scuipi pe stradă sau să.ţi părăseşti iubitul fără prea multe vorbe? (and no, life it.s not Intimacy) şi în final, e mai nasol să scuipi pe stradă sau să uiţi fără regrete ceea ce înainte preţuiai?

Oricine poate recunoaşte că e mult mai nasol să scuipi pe stradă ca jita, bre. Rotofeiul Buck Mulligan este ceea ce rămâne din diafana locuitoare MU atunci când se dezbracă. De hainele autoimpusei artificialei politeţi victoriene de tânără domnişoară educată.

Previously on Mu stories: Chapter 1