second, everybody knows, including the old Leonard Cohen, NICE PEOPLE TAKE DRUGS

iar în rândul 3 şade relaxat un poiem pre care de altfel nu l.aş fi remarcat, însă ultimele doo versuri are quite…nice. Nice and bifurcation, words of the week.

Vagrant

Who is tapping on my study window

At this late hour tonight

Disturbing the calm yellow pool

Of light on the unfinished page?

If only it were the fingers

Of one who will never come home.

Draw back the curtain

And look your loneliness in the eyes :

Wind is thrashing on the glass

The scarlet hips of a rose.

(Richard Murphy)

James Gunn’s porn

“Stravinsky a spus – îşi aminti dintr.odată, perfid – că ai scris de 600 de ori acelaşi concert.” “Poate – zise Antonio, – dar n.am compus niciodată o polcă pentru elefanţii Circului Barnum”

1. “Parrhesia” – libertatea cuvântului, francheţe, “tehnica” rostirii adevărului

2. Scrisoarea a VI.a  Marcus Aurelius vers Fronto :

“Ne simţim bine. Eu am dormit puţin, din pricina unui acces de febră, care totuşi pare a se fi calmat. Mi.am petrecut aşadar vremea, de la 11 noaptea până la 3 dimineaţa, în parte citind Agricultura lui Cato, în parte scriind; din fericire, mai puţin ca ieri. Apoi l.am salutat pe tatăl meu şi am înghiţit apă îndulcită cu miere, dar numai până în gât, şi după aceea am scuipat.o pe jos, astfel încât să.mi îndulcesc doar gâtul, nu să fac propriu.zis gargară (gargarissavi)…..Odată gâtul refăcut, m.am alăturat tatălui meu. Am asistat la ofranda sa şi apoi am mers să luăm masa. Ce crezi că am mâncat? Puţină pâine, în timp ce.i vedeam pe ceilalţi înfulecând stridii, ceapă şi sardele foarte grase. După care am început să culegem strugurii; am asudat şi am strigat din plin. La ora şase ne.am întors acasă.

Am studiat o vreme, tot fără să mănânc. După care am stat multă vreme de vorbă cu mama mea, care stătea întinsă pe pat……În vreme ce vorbeam noi aşa certându.ne cine dintre noi îl iubeşte mai mult pe unul dintre voi, a sunat discul şi am fost anunţaţi că tatăl meu intrase în baie. Aşa, am cinat după ce ne.am scăldat în teasc. Nu vreau să spun că am făcut baie în teasc, dar după ce ne.am spălat am cinat în teasc, ascultând cu plăcere replicile vesele ale sătenilor. Întors acasă, mai înainte de a mă întoarce pe o parte pentru a dormi, îmi derulez în minte ce.aveam de făcut şi.mi povestesc ziua iubitului meu învăţător. Acest învăţător pe care, chiar cu preţul sănătăţii mele, al confortului meu fizic, aş vrea să.l doresc şi să.mi pară rău că nu e lângă mine mult mai mult decât o fac. Să fii fericit, iubite Fronto, tu, care eşti dragostea şi desfătarea mea. Te iubesc.

- Foucault nu reproduce ultima frază în totalitate : “Valebis mihi, Fronto, ubiubi es, mellitissime, meus amor, mea voluptas. Quid mihi tecum est? Amo absentem” – “Megi cu bine, Fronto, oriunde.ai fi, dulceaţa, dragostea şi desfătarea mea. Ce legătură este între mine şi tine? Iubesc un absent.”

Corpul; anturajul şi locul (casa); dragostea. Acestea sunt cele trei registre ale scrisorii. Pe de o parte trimiterea de la un registru la altul, legătura indisolubilă dintre ele (“….am dormit puţin….+ …..m.am alăturat tatălui meu…..replicile vesele ale sătenilor….+ ….dragostea şi desfătarea mea”), pe de altă parte comunicarea intimă cu Celălalt prin intermediul banalelor expresii (….şi.mi povestesc ziua….).

Această rememorare, acest examen al conştiinţei nu este unul solitar, ci comunicat. Şi nu ar fi unul capabil să transforme conştiinţa iubitului dacă nu ar fi unul comunicat. Oarecum logic, de altfel, după cum îi spune şi numele. Nu poţi fi tu însuţi judecătorul propriei conştiinţe. În faţa unui prieten drag, în faţa unui iubit, îţi faci acest examen. În niciun caz în sensul modern, al instanţei morale, ci într.un sens mult mai uman şi de ce nu, mai profund: acela al afirmării, în conştiinţa ta cât şi a Celuilalt, faptului că nu eşti singur şi că singurătatea iniţială se transformă în dragoste prin acest act al sincerităţii actului propriu.zis al comunicării (parrhesia).

Prin această onestitate a discursului se dezvoltă practica de sine înţeleasă nu doar ca o transformare a singurătăţii incipiente ci şi ca o manieră a discursului. Cerinţa de a fi franc, lipsit de ocolişuri nu te transformă doar pe tine ca individ; posedă în acelaşi timp miraculoasa (acum) capacitate de a.l transforma pe celălalt, de lângă tine, şi implicit, exagerând of course, lumea. Libertatea cuvintelor tale e o variabilă tranzitivă, răsfrângându.se în aceeşi măsură asupra Celuilalt şi făcând posibilă independenţa într.o relaţie (iubirea) ce prin natura ei tinde să dizolve această libertate.

Aceste lucruri au dispărut în timpul actual. Parrhesia a fost înlocuită cu sensul tare al adevărului. Comunicarea  a devenit adevărată doar în măsura în care eficacitatea ei este cuantificabilă. Rorty şi.a făcut bine meseria în acest scop. Dragostea a devenit, pe această filieră, o singurătate incomunicabilă, însă împărtăşită în doi. Scrisorile, puţinele scrisori încă trimise, au devenit descrieri ale realităţii  în deficitul exprimării eului expeditorului prin asta, silind destinatarul să păstreze limitele egoismului principial, răspunzând în acelaşi registru descriptiv şi fad.

Iar Leibniz se plimbă cu siguranţă fericit printre monade, fluierând a pagubă.

Pentru completa poveste a conceptului parrhesia, here.

______________________________________________________

Textul scrisorii, din Foucault- “Hermeneutica subiectului” + The Correspondance of Marcus Cornelius Fronto, editia Loeb.

Un amic îmi tropăie la urechelniţă que declamată in lingua confucianis, questa poem are o rezonanţă foarte clasică. Canonul riguros aplicat limbajului. Pound, prin chiar inexactitatea trădătoare faţă de textul-mutter, trosneşte cu ciocanul în scăfârlia metrului clasic, lăsând să transpară în modernitatea uoccidentală doar regretul, seducţia şi iubirea patetică.

Seducţia (şi gelozia – zeii erau geloşi, fără să iubească) este păgână, spre deosebire de iubirea creştină. A iubi pe cineva înseamnă a.l anula, a.l izola de lume, a.i şterge urmele. Totul se joacă într.o exorbitantă exigenţă de exclusivitate asupra unei fiinţe umane. Seducţia şi efectul ei, fick-fick.ul, este partea liberală, democrată şi ironică a acestui proces. Femelele confundă de cele mai multe ori, din lipsa conceptului şi a uzanţei gândului, pasiunea, seducţia, gelozia şi futaiul aferent cu iubirea. Seducţia este enigmatică, inexplicabilă, iubirea este misterioasă, dar evidentă şi explicabilă.

Incapabilă să.şi ofere sens şi semnificaţie propriului orizont, incapabilă să.şi construiască sau distrugă destinul, femela seduce şi se lasă sedusă. Îşi oferă sexul cu voracitatea unui ascet. Aflată în prezenţa iubirii evidente, femela preferă să.şi gestioneze meticulos cantitatea de seducţie primită sau oferită, cu imaginaţia unui contabil melancolic.

Soţia neguţătorului îi trimite o scrisoare; de confirmare/infirmare a cantităţii de seducţie rămasă. Unele femei nu reuşesc să trimită această scrisoare niciodată.

THE RIVER MERCHANT’S WIFE: A LETTER

While my hair was still cut straight across my forehead
Played I about the front gate, pulling flowers.
You came by on bamboo stilts, playing horse,
You walked about my seat, playing with blue plums.
And we went on living in the village of Chokan:
Two small people, without dislike or suspicion.

You dragged your feet when you went out.
By the gate now, the moss is grown, the different mosses,
Too deep to clear them away!
The leaves fall early in autumn, in wind.
The paired butterflies are already yellow with August
Over the grass in the West garden;
They hurt me. I grow older.
If you are coming down through the narrows of the river Kiang,
Please let me know beforehand,
And I will come out to meet you
As far as Cho-fu-Sa.